A fost odata ca niciodata. Eseuri de psihanaliza a basmului romanesc

Basmele românești reprezintă o constantă a copilăriei fiecăruia dintre noi. Ce copil nu a auzit de Făt-Frumos sau de Ileana Cosânzeana, nu a fost fascinat de aventurile lui Prâslea cel voinic sau îngrozit de întâl nirea cu Muma Pădurii? Cine nu a intrat plin de încântare în acea arie tranzițională pe care ne-o oferă cultura, aflată la intersecția dintre lumea interioară și realitatea exterioară? Volumul de față cuprinde eseuri de psihanaliză aplicată scrise de psihanaliști și psihoterapeuți de orientare psihanalitică despre tendințe inconștiente, încercări lăuntrice, căutări ale sinelui, iubiri și rătăciri din anii magici și din lumile interioare în care sălășluiesc zâne și împărați. Analizele aduc la lumină diferite scenarii inconștiente prezente în complexul matern, complexul Oedip și complexul fratern, legate atât de relațiile de iubire, cât și de deficitul narcisic și ura de sine. \n \n La început, cuplul infertil caută soluția la „vraci și filosofi“ [...]. Cum astrele au rămas mute, împăratul și împărăteasa au apelat la mijloace neconvenționale - un „unchiaș dibaci“ dintr-un sat apropiat, care, ca orice terapeut care respectă cadrul profesiei, nu acceptă să se deplaseze la palat pentru consultație și-i invită pe „pacienți“ la „cabinetul“ său. [...] Istețul unchiaș ar fi echivalentul psihanalistului contemporan sau cel puțin al psihoterapeutului - prin discursul său arată remarcabilele virtuți psihologice și spirituale, care-l apropie de funcția de psihoterapeut. Încă din primul moment al consultației,bătrânul își demonstrează capacitatea de a vedea dincolo de suprafața psihicului și de a intui problema pacientului - dorința de a avea copii. - Vasile Dem. Zamfirescu Un basm capătă nenumărate nuanțe și sensuri pe măsură ce el reverberează în lumea subiectivă a fiecărui cititor sau ascultător, este transformat de acest spaţiu tranziţional unic ce este creat. Cele două tipuri de curente subiective, transferul și contratransferul în raport cu basmul, nu pot fi strict separate, ambele influenţând nivelul interpretativ. Niciun basm nu are un sens „real”, capătă un sens unic pentru fiecare cititor sau ascultător, un sens care nu este nici o descoperire a unui „conţinut profund” și nici o „totală proiecţie”, ci o nouă semnificaţie care apare în noua întâlnire, în schimbul interpersonal dintre lumile interioare ale scriitorului și cititorului, ale povestitorului și ascultătorului, schimb mediat de basm. - Simona Reghintovschi