Album Luchian

Sa mestece doua culori se pricepe oricine. Daca ai suflet, trebuie sa-l arati: In arta pe vorba nu te crede nimeni. - Stefan Luchian De o parte: mestesugul, tehnica si teoria asupra artei, de alta: harul, inspiratia si lucrul nestavilit, neingradit de norme sau sabloane. Luchian, daruit in totalitate culorii, vorbeste putin si incearca sa picteze mult, caci, pentru el, „isprava pe panza” e ceea ce conteaza, ceea ce reflecta cu adevarat „sufletul” artistului si ceea ce poate dainui si lumina secolele. Emotia e starea creatorului si sinceritatea viziunii – programul sau artistic. Astfel, odata cu numele lui, se deschide in pictura romaneasca un nou drum, al picturii moderne, antiacademice, aflate in acord cu descoperirile impresionistilor in cultura occidentala. Prin articolul aflat sub semnatura lui Theodor Enescu, poate cel mai devotat cercetator al operei lui stefan Luchian, si ilustratia bogata, albumul de fata depune o marturie insemnata asupra caracterului in egala masura indraznet, inovator si personal, singular al artei marelui pictor. Inca din timpul vietii Luchian era considerat reprezentantul spiritului modern 51 pictorul a carui opera deschidea o noua epoca in pictura romaneasca. Aceasta idee, care s-a impus contemporanilor de la primele aparitii ale artistului in expozitiile de la sfarsitul secolului trecut, a devenit o convingere pentru noua generatie de pictori din jurul anului 1908. Dupa treizeci de ani, cu ocazia unei mari expozitii comemorative, istoricii de arta o confirmau, subliniind directiile esentiale ale evolutiei picturii moderne care puteau fi identificate in stilul atat de personal al lui Luchian. Astazi, la o jumatate de secol de la moartea lui, timp in care pictura romaneasca a cunoscut o remarcabila inflorire, importanta istorica a aparitiei lui Luchian se impune in continuare atentiei noastre. Cunoasterea semnificatiei ei complexe este indispensabila nu numai fundamentarii unei judecati critice complete asupra operei sale, dar si pentru explicarea unui moment important al istoriei artei romanesti, anume acela al intrarii ei definitive in marele curent de europenizare a artei care se accentuase odata cu impresionismul. Solitar si izolar in aspiratiile sale, urmarindu-si singularul tel pe cai intotdeauna dificile, intr-o ambianta artistica indiferenta, straina,