Am pus gratii la luna — Nina Ceranu

In romanul Am pus gratii la luna, Nina Ceranu alege tema impartasirii, accentele de afinitate cu destinul uman, determinand fiinta la o rafinata si totala reverenta. Seductia pare a fi o tema centrala a cartii, intersectand dragostea patimasa si moartea, cu parfum de proza sud- americana. Latura aceasta imaginara, redata in roman, vorbeste limba viselor si echilibreaza risipa de viata care se intampla in satul sau, unde se reintoarce ca un Ulise ratacitor, incercand sa reinnoade traditiile, obiceiurile, incercand sa-si regaseasca familia. Obosind sa mai respecte legile realismului, Nina Ceranu navigheaza in complexitatea fiintei umane, cu mijloace moderniste, pe care le supune unui alt echilibru compozitional, cu popasuri reflexive. - Maria Bologa Mai mult ca sigur, atrag personajele sale, eroii sai, prinsi in universul inchis al Sinelui lor, ca intr-o retea, din care nu mai au scapare. Oameni, in genere, comuni, dar apasati si condusi de flama unor patimi si obsesii uriase si nestinse, eroii nu cad prada principiilor, nici nu se dovedesc a fi psihologii iesite din comun, ci se intrupeaza in niste firi naturale, normale, chiar daca, totusi, ceva launtric ii conduce si ii fierbe, continuu, pe parcursul intregii lor vieti. Ceva care poate fi chiar vitalitatea lor particulara. Fervoarea lor fara de sfarsit. Enorma lor sete de a fi si de a trai. Cu orice pret. Trecand prin urcusul oricaror piedici si vicii. Atrasi de umplerea propriei lor existente, cu o energie si o pofta de viata fara de zagaz, pe care o au in sinele lor, canalizandu-si acea pofta de viata prin carnea, simturile, sangele, placerile, pacatele, sensibilitatea, ura, simtamintele lor, prin deriziunile, tragismul si chiar umorul lor negru. - Ion Ariesanu