Ascultand limbile oamenilor. Lazar Saineanu despre romana, idis si franceza - Natalie Z. Davis — Natalie Zemon Davis

Ultima carte a lui Natalie Zemon Davis, care și-a câștigat faima printre istorici încă din anii 1980 și a fost profesoară la Princeton University, e despre bine-cunoscutul filolog Lazăr Șăineanu, elev al lui Hasdeu, specialist deopotrivă în limba română, idiș și franceza veche, în special cea din opera lui Rabelais. Volumul urmărește viața și opera atât de variată a lui Lazăr Șăineanu, condiția lui de evreu în România, rivalitățile cu alți lingviști de aici și respingerea de două ori a cererii sale de cetățenie, lucrările lui despre limba română, dar și cele despre limba idiș ori legăturile cu alți evrei mai mult sau mai puțin celebri, iar în final perioada de după emigrarea în Franța și renumele pe care și l-a câștigat acolo. Davis folosește „viața multifațetată” a lui Șăineanu ca o fereastră către strategiile de supraviețuire ale intelectualilor evrei care se confruntă cu antisemitismul european de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Natalie Zemon Davis aduce la viaţă aspiraţiile şi dezamăgirile, pasiunea şi durerea cuiva care merita mai mult decât a primit. Aceasta este perspectiva pe care o prezintă în portretul empatic al lui Eliezer ben Moses Şain, mai târziu Lazăr Şăineanu şi în final, în ultimele decenii ale vieţii, Lazare Sainéan. - Maria Bucur, Indiana University Lucrarea riguroasă şi emoţionantă a lui Natalie Zemon Davis ne permite să ascultăm vocea viguroasă şi chinuită a unui om care şi-a dedicat viaţa intelectuală întâlnirilor, a iubit două naţiuni şi trei limbi şi totuşi a rămas pretutindeni un străin. - Roger Chartier, Collège de France şi University of Pennsylvania Davis insistă asupra faptului că, pentru Şăineanu, „hibriditatea” nu era un defect, ci o sursă de creativitate lingvistică. Contactul dintre limbi şi culturi nu producea degradare, ci îmbogăţire. - Alex Drace-Francis, Universiteit van Amsterdam Drama lui Şăineanu nu este rezultatul unei întâmplări nefericite şi nici consecinţa unei antipatii punctuale. Este rezultatul unei maniere specifice de a construi apartenenţa la poporul român şi de a defini criteriile valide ale includerii, respectiv ale excluderii. - Ana Bărbulescu, Institutul „Elie Wiesel” \n \n Traducere din limba engleză de Irina Vainovski-Mihai.