Candva, dupa izgonirea din Paradis — Dumitru Popescu

Din ce surse ascunse vine promisiunea femeii de alinare si alintare, dezmierdare, coplesire si potopire, de transmitere a bucuriei de viata, a placerii de a fi viu si a sorbi nectarele vitalitatii? De unde, de neunde, aceasta semnalizeaza privirea si surasul femeii, langoarea ei. Chestiunea e alta, isi spuse Stere, si anume cata acoperire are acest magic alfabet? Ce este veridic in rafinatul limbaj, cu deschidere de imaginabila si inimaginabila perspectiva? A incerca sa descifrezi acest hieroglif in sens detectivist, e un nonsens. Pe de o parte, insasi nevoia de verificare e lamentabila, ca si cand ai pune in dubiu soarele, fiindca o data straluceste si alta data se ascunde, sau marea, pentru ca in splendoarea ei inghite si vapoare. Pe de alta parte, prin aceasta te privezi de frumusetea vietii, suspectand-o ca e inselatoare, in timp ce asta e ea, chiar asta: iluzie feerica si, totodata, realitate cruda. Elementele contradictorii ale firii sunt nascute in unitate si simbioza, si aceasta le face fascinante si tragice.