Carnetul unui afurisit — Emil Cioran

Stabilirea textului, prefata, note si variante de Constantin Zaharia Un om care crede absolut in ceva se poate socoti superior oricui, chiar lui Dumnezeu. Convingerea lui nestramutata ii pune in mana cheia cu care sa descuie toate portile vremii si ale vesniciei. E drept ca acel om – deodata ce n-a suferit ispita indoielilor – s-a nascut blagoslovit de o atat de atotputernica nestiinta inca din maruntaiele naive ale maicii sale, incat nici o intorsatura a lucrurilor n-ar avea ce sa-l invete. - Emil Cioran Carnetul unui afurisit este ultima carte scrisa de Cioran in limba romana. Manuscrisul restituit aici este mai voluminos decat ineditele aparute la Humanitas – Despre Franta, Indreptar patimas II si Razne. Un manuscris fara titlu, asadar, numit astfel in virtutea unui pasaj pe care Cioran il scoate, daca se poate spune astfel, din carnetul afurisitului care este. Contextul e legat de un episod oarecum erotic (cititorul il va descoperi singur), in ciuda orientarii metafizice pe care textul o capata mai apoi, in deplin contrast cu inceputul amoros. Demn de retinut, prin urmare, si de utilizat pentru un titlu de carte pe care autorul nu a vrut sa-l dea, din motive nu tocmai limpezi. - Constantin Zaharia