Celan. Am trait, da — Cristian Fulas

Gisele a tipat, a sarit la mine, a inceput sa traga de cutit, am vazut sangele meu pe mainile ei, mi-am vazut sufletul de-un visiniu stralucitor manjit pe unghiile ei, o clipa mi-a trecut prin minte ca asa trebuia sa fie, iubirea e sange care curge, iubirea e sange care moare, atat a fost. M-am trezit la spital, operat. Cu ea langa mine, asa cum eu fusesem langa ea in acele trei zile de demult, de atat de demult. De asta data eu eram cel suferind, eu incercasem sa ma sinucid si ratasem inima, infipsesem acel cutit intr-un plaman. Ca si atunci, nu aveam mare lucru sa ne spunem. Ea ma ingrijea, eu zaceam si nu intelegeam exact ce se petrecuse, totul se intamplase atat de repede, totul fusese atat de neasteptat, ce mi-as fi putut aminti? O izbucnire de furie, mana apucand manerul acelui lucru, nici macar durere, mana ei plina de sange luptandu-se sa-mi opreasca mana, moartea e un mester tare nepriceput uneori, cel putin in cazul meu, mi-am spus la un moment dat. Dar poate ca de atunci decizia mea era deja luata, poate dinainte, nu as putea sa spun si nici nu trebuie sa spun cand am decis ca totul trebuie sa se termine. Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel) se naste pe 23 noiembrie 1920 la Cernauti, in Bucovina, in familia lui Leo Antschel-Teitler si Friedericke (nascuta Schrager). Mama sa este o avida cititoare de literatura germana si insista ca in casa sa se vorbeasca aceasta limba. Tatal, partizan al sionismului, tine ca fiul sa fie inscris la scoala evreiasca. Paul isi va lua bacalaureatul in 1938, apoi va pleca in Franta, la Tours, pentru a studia medicina. In 1939 se intoarce la Cernauti si se inscrie la Facultatea de Litere. La sfarsitul lui iunie 1942, parintii ii sunt arestati si deportati in Transnistria. Amandoi vor pieri in lagar. Dupa ce el insusi este deportat si petrece doi ani in lagar, emigreaza in 1945 la Bucuresti, de unde fuge in 1947 la Viena, ajungand in 1948 la Paris. In 1951 o cunoaste pe Gisele de Lestrange, cu care se va casatori un an mai tarziu. Incepe sa castige recunoastere ca poet. In paralel, desfasoara o activitate intensa ca traducator. In 1953 ii apare traducerea in germana a Tratatului de descompunere al lui Emil Cioran. In acelasi an, Claire Goll lanseaza o campanie de defaimare impotriva lui, acuzandu-l ca l-ar fi plagiat pe sotul ei, poetul Yvan Goll. In 1958, Celan primeste Premiul pentru Literatura al orasului Bremen. In octombrie 1960, cand i se decerneaza Premiul Georg Buchner, tine celebrul discurs Meridianul, care contine esenta gandirii sale despre poezie. In 1961 apar primele manifestari ale problemelor psihice care il vor chinui pana la sfarsitul vietii. In noaptea de 19 spre 20 aprilie 1970 se va sinucide aruncandu-se in Sena de pe podul Mirabeau.