Constantinopol, capitala Bizantului

Mit si legenda, istorie si poveste, ingeri si sfinti, palate, biserici, gradini, imparati si imparatese, zarafi, diplomati clarvazatori si eunuci, uluire si invidie, comert, monede si taxe, fortificatii si apeducte, razboaie, uneltiri, victorii, infrangeri si protectie divina. Intr-un cuvant, Constantinopol. Orasul spiritului absolut, al miracolelor, al grandorii si al desavarsirii. Comerciantii arabi si turci aduceau mirodenii, parfum, covoare, portelan si bijuterii, precum si articole din sticla. Italienii din orasele comerciale Amalfi, Bari, Genova, Pisa si Venetia veneau cu aur, cherestea si lana. Rusii, care coborau pe Nipru si traversau Marea Neagra, aduceau ceara, chihlimbar, sabii si blanuri, iar bulgarii veneau incarcati cu in si miere. Bravii negustori evrei aduceau mosc, aloe, camfor si scortisoara din China. Aceste produse erau apoi vandute pe diversele piete din oras. Parfumul, spre exemplu, era comercializat in gherete ridicate in Augusteion, intre Milion si Poarta de Bronz. Dupa ce isi vindeau marfa, negustorii puteau sa-si incarce navele cu produse cautate la ei in tara, atat dintre cele aduse de alti negustori straini, cat si dintre cele ce proveneau din Constantinopol. Arabii erau in cautare de blanuri, care se vindeau la preturi ridicate in bazarurile de la Bagdad si Cairo, dar si de matasuri bizantine, desi lumea islamica dispunea de o infloritoare industrie proprie a matasurilor. Hainele din matase, migdalele, stafidele, carmazul si mirodeniile, mai cu seama piperul, scortisoara si sofranul reprezentau exporturile preferate de italieni, desi luau cu ei tot felul de alte lucruri, inclusiv cate o icoana furata. Vindeau aceste marfuri cu profit enorm, la cele doua targuri anuale din Pavia. Intr-o zi, muncitorii care lucrau pe santier la Hagia Sofia au plecat la pranz si l-au lasat pe fiul sefului de echipa, in varsta de paisprezece ani, ca sa pazeasca uneltele pe santierul ramas pustiu. In timp ce baiatul astepta cuminte, s-a pogorat deodata un inger si a intrebat de ce se oprise lucrul. Auzind ca muncitorii erau in pauza de masa, vizitatorul nerabdator i-a zis baiatului sa dea fuga si sa-i aduca imediat inapoi. Baiatul s-a codit, deoarece promisese sa pazeasca uneltele. Atunci, ingerul i-a facut promisiunea solemna ca nu se va misca din acel loc pana ce el nu se va intoarce. Cand seful de echipa si oamenii lui au primit mesajul adus de baiat cu respiratia intretaiata, l-au dus pe acesta imediat la imparatul Iustinian, care a dat ordin ca el sa nu se mai intoarca niciodata la catedrala. In acest fel, Hagia Sofia avea sa aiba propriul ei pazitor pe vecie, deoarece ingerii nu-si calca niciodata promisiunile. Pe ghizi ii incanta de fiecare data sa indice locul, chiar la stanga altarului, unde se presupunea ca ingerul continua sa vegheze. Jonathan Harris reviziteaza istoria Bizantului dintr-o perspectiva noua si poate nu intamplator extrem de actuala. Imperiul din rasaritul Europei a fost exceptional de longeviv. Care sa fie explicatia? – se intreaba istoricul englez. Peste Constantinopol au venit valuri de populatii, de multe ori puternice si agresive, cu armate capabile sa distruga orice impotrivire. Si se pare ca solutia salvatoare a fost de cele mai multe ori abila transformare a dusmanilor in aliati si apoi integrarea lor in imperiu. Autorul este profesor de istorie a Bizantului la University of London.