Dictionar de ganduri aproape teologice

„Cand Dumnezeu zideste cetatea virtutilor – Ierusalimul cel ceresc – cei din afara construiesc zidurile eventual impotriva celor dinauntru” (vezi Cetatea lui Dumnezeu), spune autorul, fiind in acord cu viziunea Fericitului Augustin despre cele doua cetati ridicate de doua iubiri contrare. Daca iubirea de Dumnezeu pana la dispretul de sine, spune episcopul Hipponei, face sa apara cetatea lui Dumnezeu, iubirea de sine dusa pana la dispretuirea lui Dumnezeu da nastere cetatii potrivnice - Protos. dr. Arsenie Obreja \n \n Autorul in dragostea lui pentru spiritualitate, ne atrage atentia asupra responsabilitatii omului privind propria menire, propria crestere in drumul sau spre ,,hotarul vesniciei,,. Intelegerea soborniceasca a acestei responsabilitati ajuta la iesirea din tragedia egoismului ce-si cauta in lume o satisfacere oarba si individualista si sustine dorul dupa transfigurarea duhovniceasca. Solutia de oprire a derapajului vietii este una singura: intrarea in baia curatitoare si rugul sfintitor al Tainelor dumnezeiesti. \n \n Cititorul este sensibilizat prin acea intelegere profunda si detaliata a unor aspect cu care se confrunta in mod dramatic lumea de astazi. Autorul staruie asupra ,,chipului teologic,, al omului, cu originea in iubirea dumnezeiasca; el are o grija neobosita pentru alinarea si reimbisericirea omului de astazi ca o pilda vie pentru implinirea menirii crestine. Intalnim cu mare sensibilitate o tratare mistico-teologica, unde putem vedea iconicitatea creatiei si insusi Chipul Omului, icoana a Chipului Fiului lui Dumnezeu. Aceasta tratare prezinta deschideri de mare insemnatate in practica isihasta. Sfintii parinti au aratat, in acord cu adevarul revelat al Scripturii ca omul creat dupa Chipul lui Dumnezeu, are menirea de a creste la Asemanarea cu Dumnezeu, lucrare facuta de Domnul Nostru Iisus Hristos in fiecare dintre noi. Comunicarea intre persoane este posibila datorita logosului, a ,,pecetii iconice”, a Chipului Fiului lui Dumnezeu. Chipul nu este despartit de model, dar unit cu modelul, explica Pr. Staniloae. Putem spune ca Fiul da chip creatiei si in acest sens despartita de Fiul, faptura se impotriveste propriului Chip. Comunicarea intre persoane este personal-iconica, apofatica, de chip-logos-cuvant, iar apoi ca reflectare prelungire si transpunere. Pr. Staniloae spune ca lumea nu se poate separa de ordinea ei si de aspiratia ei spre desavarsire. Prin acest mod subtil autorul da importanta intelegerii specificului crestin al traditiei biblic-patristic in deschiderea catre o practica isihasta. Adevarul si harul il fac pe om liber, spune Scriptura. De aceea, conditia libertatii este tocmai, dupa cum spune Pr. Ghelasie, refacerea acelor capacitati prin care omul poate sa isi actualizeze propriul chip, dupa Chipul Iubirii Treimice, implinindu-se in taina euharistica. In taina impartasirii cu Trupul si Sangele Domnului, omul isi implineste calitatea de fiu de creatie al lui Dumnezeu, primind infierea si inaintand spre asemanare dumnezeiasca. Pentru a pastra calitatea de fii ai creatiei este nevoie sa iesim din gandurile profane si laice, incepand cu sacralizarea mintii, repetand numele Domnului prin rugaciunea lui Iisus. O alta legatura a omului cu divinul este acea adresare prin rugaciune catre puterile ceresti ca o legatura vie intre noi si divin. \n