Din amintiri

Stateam pe-o banca, privind cerul in oglinda – Se refl ecta in albia de mare; Ochii fl amanzi voiau ca sa cuprinda Intinderea albastra de splendoare; \n Nu spun nimic, tacerea ma alinta C-un dor marunt, de a pluti’n neant; Sa pot patrunde in a norilor aripa Ce stralucesc precum un diamant. \n Atat de linistita sunt privindu-l, M-as avanta fugara catre el! Ca sa ma prind de el ca muribundul, Caci fericirea fost-a lipsa la apel… \n Ma prind in zbor pe-a dorului aripa, Strabat lumina negrelor timpuri, Sa simt in sufl et cum se infi ripa Si cum patrund in patru anotimpuri. \n Din copacel cu radacini fi rave In pomul falnic, doritor de freamat, In ruginiul toamnei cu culori suave Intr-un omat strivit de-al vietii geamat!