Eseuri pe un colt de suflet - Ani Teglas (Pop)

Eseuri pe un colt de suflet. Cu franturi din viata unei inimi si suferinta intr-o picatura de iubire \n - 77 de respiratii pe secunda de vesnicie - Textul ce-l veti parcurge este asemeni unei batai de inima. O contritie, o atritie... Semne ale unei inimi sufletesti conjugate cu Cerul. Nu e o carte de eseuri propriu-zise, ci un manual de iesire din criza de cuvinte in care ne zbatem deja de mult, de prea mult timp. O mlastina de vorbe ne scufunda linistea intr-un vertij de contramarturie. De data aceasta primim lectia, discreta si cuminte, a celei ce semneaza Ani Teglas (Pop). Cine ar crede ca un om atat de prins de timp si alergat de netimp mai are gand atat de fragil si dens deopotriva? Sunt 77 de trepte dintr-o scara de liniste. Trepte cuminti ale unei cautari aprinse de Har. Nu-s numai de citit, ci de luat in suflet si crescut. M-am intrebat mereu de unde sa ne mai luam cuvinte limpezi, ca dulceata din ciorchinele ce rasare din coasta Lui Iisus Hristos din vechile icoane transilvane care nu ne vorbesc despre El, transparentul nostru Dumnezeu-Om, ci despre noi, aflati in cautarea pastrarii omeniei. Ce ne propune Ani Teglas (Pop) este o limpezire a omeniei din noi. Nu e numai inspiratie, ci refuzul de a ne lasa sa respiram aerul toxic al ne-cuvintelor ce zdrobesc cu rautate linistea meditatiei si hotarata melancolie a Imparatiei cerurilor. Ceea ce nu-mi pare putin pentru vremea vremuita si viermuita de uratul de acum. Nu avem o insirare de cuvinte magice, ci un respiro continuu printre cuvinte. Formule de Acatist interior care place aproape instantaneu. Sunt coplesit de unele dintre fragilele cresteri de vita ce rasar din coasta cartii acesteia, asemeni unor cochilii - artefact al unei mari ascunse in suflet, prinse de gand pe piatra de contrafort a unei basilici stravechi. Sper din inima sa le aflati pe masura ce va adanciti in ele. Nu lasati o singura lectura sa va trea ca printre gene. Fiti bucurosi ca sunt oameni care inca mai scriu cuvinte. Cu 77 de respiratii pe secunda de vesnicie... - Parintele Constantin Necula Viata e un vulcan de lumina, culoare si caldura, un curcubeu de ganduri, trairi, suferinte, dorinte, sentimente, vise, sperante si impliniri, iar noi cautam perfectiunea, intelegerea, dar si realitatea. Ne concepem viata ca pe o lupta cu existenta fiintei umane, un razboi impotriva valurilor vietii si, asa, viata ne-o cladim pe o structura solida, stiind ce vrem si ce putere exista in fiinta noastra, dar avand incredere si respect pentru oameni, ei fiind principalul nostru sprijin in tot ceea ce realizam. A fi fericit inseamna a iubi si, intr-adevar, a iubi este prima dintre toate fericirile, a fi iubit vine abia dupa aceea, asa cum, ca sa primesti, mai intai trebuie sa daruiesti. Trebuie sa luptam ca sa gasim fericirea intr-o lume in care realizarea propriilor dorinte depinde de ceea ce doresc si fac semenii nostri. Daca nu am suferi, nu am putea fi fericiti, pentru ca necunoscand supararea sau durerea, cum am putea afirma ca stim ce este bucuria sau fericirea, decat eliberandu-ne de toate conditiile durerii sufletesti, pentru a nu mai suferi? Am putea spune ca nenorocirile sunt mari si gratuite, iar fericirile sunt scurte si costisitoare, dar depinde atat de mult de noi sa schimbam lucrurile si sa fim fericiti si impacati cu ceea ce am primit la nastere: viata! Cauta sa-ti alungi umbrele din viata ta, sa indepartezi tot ce te apasa si ce te framanta, nu incatusa lumina din sufletul tau, spera si vei reusi, spera si cr