Eu — I.D. Cristian

Asadar, citesc romanul Eu dintr-o suflare, gandindu-ma in timpul lecturii daca exista cheie de decodificare, daca transmite un mesaj, daca ascunde o usa inaccesibila in care nu poti patrunde decat avand pregatirea si putinta de acceptare a unui mod de viata genuin, contopit intr-o natura ancestrala, unde pare ca se recompune lumea pe o alta dimensiune (…). Se pare ca intentia estetica a autorului este reeditarea cuplului adamic, printr-o noua etica, intr-o alta lege a firii, la care natura este generatoare de suflu vital, de armonie si echilibru, prin iubire, dar nu prin ispita, ci prin cunoasterea de sine, prin descoperirea pas cu pas a sufletului, revelatia puterii mintii, capabila de urcusuri si coborasuri, cum este insasi viata (…). Argumentam prin toate aceste cautari in structura de adancime a romanului definirea lui ca roman minimalist, prin contemplare si revelatia cunoasterii, prin extazul fizic, prin iubirea ca reconstruire a eului interior. Finalul da o explicatie demersului prozastic al autorului care isi dezvaluie identitatea, oferindu-ne o poveste proiectata parca in absolut. - Elena Netcu