Familia - leagan intre armonie si agonie — Gheorghe Virtosu

D'ale copilariei; d'ale firii omenesti. Dupa un spectaculos periplu odiseic facut prin meleaguri straine, pe continente, areale, taramuri, habitate, prin toate cele cinci zone ale mapamondului, Gheorghe Virtosu se intoarce, asemenea mitologicului Ulysse, la Ithaca sa, la Malaiestii natali. Daca in vasta constructie epica din alte scrieri ale autorului, copiii erau adesea fapturi fragile aruncate in voia sortii, in mrejele ignorantei (omenirii, adauga cu tinta precisa prozatorul), ale indeterminatului identitar, in volumul de amintiri Familia, leagan intre armonie si agonie, ei sunt acasa, la vatra lor, jucandu-si in libertate jocurile copilariei. \n Ecuatia valorica superlativa joc - frumusete - sfintenie e chiar obiectivul estetic programatic al malaiesteanului care a inconjurat lumea, convins ca in sufletul copilului si in insasi ratiunea de a fi a copilariei e ascuns un "Ceva" ce tine de mister, de Divinitate, greu de sesizat si de exprimat prin cuvinte. Intoarcerea la momentele si locurile copilariei e o atractie genetica, e un dat genetic (cuvantul genetic e, de altfel, repetat obsesiv); ele modeleaza din interior fiinta umana, exercitandu-se in mod suveran, demonic, magnetic: nu degeaba ne aminteste personajul-narator ca momentele si locurile incarcate cu amintiri ce au adus fericirea candva, ne readuc mereu la ele, oriunde am fi; chiar de nu mai exista aceste locuri, amintirea legata de ele ne urmareste. \n Secretul scrierilor lui Gheorghe Virtosu, autor transformat in personajul-narator care tine autoritar in mana fraiele povestirii, lasandu-le doar in tandem celorlalte personaje sa povesteasca, este de a desfasura doua planuri paralele, dialectic intersectate: cel al copilariei propriu-zise, de un autobiografic accentuat, si cel al unei proiectii in tabloul fenomenal al existentei umane. Faptele si intamplarile reale ale unui copil sau ale unor copii care sunt tovarasii sai de joaca (frati, verisori, rude, vecini, consateni), capata semnificatia unor fapte si intamplari ale firii omenesti in general. \n Copilul e copilul universal, ca la Creanga (dupa cum observa Calinescu), dar e si copilul care face parte din categoria fiintelor umane, care e un specimen din marea unitate a Universului, a Naturii. De la un capat la altul al scrierilor sale, prozatorul nostru intoneaza, in fond, o cantare imnica adresata Firii, care in limba romana inseamna unitatea Omului si a Naturii, comunitatii satenilor si comunitatii care se cheama Omenirea si in care vede expresia unei legaturi familiale, a leaganului intre armonie, bucurie si agonie. \n Gheorghe Virtosu pune totul pe cantarul kantian al imperativului categoric, figurand un adevarat catehism, un indrumar etic, transfigurat si intr-o alegorie animaliera. Personajele, fie oameni, fie ascunse sub masca alegorica a animalelor, plantelor, insectelor, copacilor sau viermilor reprezinta transant binele sau raul, frumosul sau uratul, sinceritatea sau lasitatea, firescul, naturalul sau artificialul. Legenda alunitei, de sorginte populara, are si ea un substrat etic, subliniind tocmai faptul ca omul poarta marca unicitatii. In numeroase pagini se discuta despre dragoste si dor, despre curatia sufleteasca si smerenie, despre egoism, despre tristete si singuratate, despre comunicarea dintre elementele naturii si propriile reguli pe care le are fiecare specie, despre perfectiunea si gingasia intruchipata de randunele, despre ceea ce autorul denumeste infierea de marea existenta. In majoritatea dialo