Fantasticul In Literatura — George Badarau

\nDin cuprins: \n - Concepte de fantastic; \n - Formele istorice; \n - Teorii ale fantasticului; \n - Radacinile fantasticului romanesc; \n - Analiza textului.\n \nFantasmele produc fantasmagorii un spectacol supranatural. In sfera fanteziei creatoare, teoretizata de G. B. Vico isi afla originea semantismul fantasticului. Doua atribute prefigureaza acest concept: caracterul arational prelogic (fantezia este cu atit mai robusta, cu cit rationamentul este mai slab) si limbajul este direct proportional cu vigoarea fanteziei (Adrian Marino). Teoriile moderne ale fantasticului in literatura au abandonat definitia fantastica a fanteziei, potrivit careia aceasta insemna facultate creatoare, intuitiva si spontana. Ca orice tip de intuitie, creatia se caracterizeaza prin verosimilitate, fantasticul fiind credibil si poate fi o intruziune brutala a misterului in viata reala. Acesta depinde de starile morbide ale constiintei care proiecteaza in afara imaginile angoaselor sale, in timpul cosmarului sau delirului (P. G. Castex). \n Intr-o natura adversa, teama de necunoscut poate fi o sursa a fantasticului. Nu e vorba de teroare fizica, ci de o teroare cosmica indusa lectorului, inspaimintat sau tulburat (H. P. Lovecraft). Frica, teroare, angoasa, anxietate, ambiguitate, cosmar, nevroza, straniu sint termeni cu frecventa mare in definirea fantasticului, care se deosebeste de feeric, in primul rind, prin atmosfera apasatoare. Fantasticul inseamna o intrerupere a ordinii recunoscute, o navala a inadmisibilului in cotidian; ruptura, instalare a unei discontinuitati intr-un spatiu continuu (Roger Caillais). Spre deosebire de feeric (un univers miraculos, care se adauga lumii reale, fara a-i pricinui vreun rau, fara a-i distruge coerenta), fantasticul presupune existenta normei, a unui univers masurat, cu un numar determinat de posibilitati. \n Mai mult , reprezinta o ezitare incercata in fata unui eveniment supranatural. De aceea lectorul trebuie sa considere lumea reprezentata ca reala si sa ezite in optiunea sa asupra naturii evenimentului (Tzvetan Todorov). Daca lectorul opteaza pentru un raspuns sau altul paraseste domeniul fantasticului si intra in genurile invecinate; straniul sau miracolul. Un eveniment este straniu cind poate fi explicat cu ajutorul legilor realitatii comune si miracolul, atunci cind sentimentele si legile acestei realitati sint insuficiente pentru a-l eluda.\n