Imperfect

Poate nu ai stiut sa-i spui Poezie. Dar ai gasit-o peste tot. In zambetul pictural al unui om intalnit, poate, o singura data. In focul care ti-a nascut ultima idee. In melanjul de culori pe care l-ai compus pentru ultima ta creatie. In supliciul deciziei pe care ai fost convins ca o iei rational. In felul profund masculin in care te-ai convins ca, nu-i asa, tu nu esti vulnerabil. In viteza cu care te-ai topit cand ai aflat ca vei fi tata ori mama. In pietrele printre care se iroseste apa marii. Ori in multitudinea de pietre seducator slefuite dintr-un oras precum Roma. Sau in orasul-piatra numit Petra. In ochii duri ai tatalui tau care parea inaccesibil. In lupta cu orice, lupta pe care ai urat-o instinctiv, insa nu ai stiut sa treci dincolo de ea. In cele 1000 de zambete ale ei care te transformau pe loc in copil. In privirea neschimbata a mamei, in renuntari, in regasiri, in amurguri care te luau pe nepregatite. In tine insuti. Poezia nu exista numai in cuvinte. Cuvintele sunt doar o rama imperfecta pentru frumosul pe care il incadreaza. Poezia e teritoriul de la intersectia dintre simtire, cuvinte, imagini si sunete. Tot ceea ce nu poate fi exprimat dar e definit. - Ramona Smereciuc Ramona Smereciuc s-a nascut in inima Bucovinei, la Cimpulung Moldovenesc si a fost integrata perfect de orasul in care traieste si acum - Cluj-Napoca - inca din primul an de facultate. Pasionata de arta in toate formele ei, Ramona a iubit dintotdeauna literatura si poezia, insa viata ei profesionala este despre leadership si proiecte pornite de la zero in companii multinationale. Ramonei ii place diversitatea si ii place sa construiasca. Ia un proiect de undeva de la inceputuri si il creste pana cand simte ca nu mai e necesara contributia ei acolo. Toate constructiile ei sunt in jurul oamenilor. Un proiect care a pornit tot de la zero si la care lucreaza acum impreuna cu sotul ei este organizarea de evenimente sportive. A scris timid poezie in anii de scoala. S-a reintors la ea abia anul trecut cand a primit in dar o carte a lui Mircea Ivanescu. Atunci, undeva adanc, un zid s-a daramat si cuvintele au inceput sa curga. Le-a adunat in aceasta prima carte care se vrea un manifest pentru relatia ei sinuoasa cu perfectionismul. Isi vede cartea ca pe un dar pe care sa ni-l facem si noua insine dar si (sau mai ales) tuturor celor care inca se mai amagesc ca perfectionismul e o cale de crestere. Cu o energie care umple incaperea, creativa si neobosita, Ramona isi doreste sa arate ca poezia exista peste tot, inclusiv acolo unde guverneaza ratiunea. Venim in lume bine, cat de cat, dar din motive mai mult sau mai putin inchipuite, ne gaseste varsta adulta in postura de papusi stricate, unele fara cap, altele fara inima ori cu sufletul zdrente. Unii dintre noi ne mai peticim prin cabinete de terapeuti, ori cautam serviciile lustragiilor de emotii si sentimente, sperand ca un polish o sa ne faca sa ne simtim din nou vii si curati. Ramona Smereciuc scrie pentru papusile stricate din noi. Nu pot sa va povestesc ce am gasit in versul si verbul ei fara a dezvalui ce soi de papusa sunt, mai ales ca aceasta carte nu e despre mine, ci despre ea. Pot in schimb sa v-o recomand stiind sigur ca fiecare dintre voi va gasi aici cel putin o oglinda. - Adi Hadean Poezia Ramonei este - ca sa o citez - fisura prin care ii faci loc luminii, pentru a intelege ca noi, oamenii, ne putem croi drum catre orice paradis. Paradisul ei este o succesiune de emotii, de ganduri neduse la capat,