Inima e o suprafata care se curata singura — Bogdan Tiutiu

Să ne așezăm în proximitatea inteligenței blânde din spațiile-reticulație ale acestei cărți-concept. Vocea stranie și înduioșată ne deplasează între paradoxuri de regnuri/registre utopic-distopice, savurându-și, ca un ascet intraplanetar, precizia deplasărilor. O ecologie a afectului transpare aici, o adevărată ontologie a lentorii transformă nostalgia în pretext co-creativ, când ultimatumul planetei ajunge nevoie gravă de responsabilizare politic-poetică. Și cât loc de rătăcire empatică ne lasă autorul: în concretul acesta post-biologic, am regăsit fantoma lui W. S. Merwin, sub isonul aievea al lui Hildegard din Bingen. O plimbare urgentă în fragilitate și reconstrucție! - Cosmina Moroșan Simt că am așteptat multă vreme cartea asta, că s-a întrezărit uneori în poemele altora, căutând în van more like this, că mi-am dorit s-o dau așa în propriile versuri (un ceai de podbal, pls, fiindcă spun asta cu oftică!), că e o demență incantată și decantată deopotrivă în petrichor și psithurism; că, deși am așteptat-o, nu eram pregătit pentru ea. Țesând lore de roman prin luminișuri de viniete lirice, înălțându-se deasupra păsărilor-eidolon și reverberând din cupola fragilă a domului geodezic, în glasul acestui volum - deopotrivă profeție și avertisment - natura umană și umanitatea față de natură converg pentru o clipă, așa cum e posibil doar prea târziu, în pragul extincției, „și clipa aceea/ mă sfâșie”. - Florentin Popa