Integrarea Psihoterapiei — George Stricker

Punerea in act si experientele emotionale corective \n \n Acest lucru conduce la conceptele gemene de punere in scena si experienta emotionala reparatorie. \n \n O punere in scena are fac atunci cand clientul repeta o experienta timpurie, in cazul acesta in relatie cu terapeutul, dar st in multe dintre relatiile din viata sa curenta. \n \n De exemplu, un client care in copilarie a fost respins de catre un parinte poate pune in scena aceasta experienta prin alegerea unor terapeuti cu figuri care dau impresia ca il resping, iar apoi incepe sa ii trateze pe acestia ca si cum respingerea ar avea efectiv loc in cadrul relatiei terapeutice. \n \n Acesta este un semnal dar care indica o potentiala ruptura a aliantei, dar este de asemenea o informatie foarte importanta in vederea dezvoltarii unei schimbari in stilul relational al clientului respectiv care va fi binevenita si binefacatoare in afara situatiei de tratament. \n \n Terapeutul trebuie sa ia de asemenea in considerate si gradul in care el insusi de fapt il respinge pe client pentru ca si acest lucru poate sa contribuie la punerea in scena a rupturii. \n \n Abordarea potrivita pentru a vindeca acest tip de ruptura si pentru a schimba tiparele disfunctionale de reiationare ale clientului se realizeaza prin intermediul si cu ajutorul unei experiente emotionale corective sau reparatorii in cadrul careia terapeutul refuza sa participe la punerea in scena si sa raspunda intr-o maniera care indica respingerea si in loc de aceasta trateaza clientul intr-un fel nou, pozitiv. \n \n In masura in cate aceasta experienta poate fi generalizata in afara tratamentului, clientul reuseste sa inteleaga ca oamenii nu il resping intotdeauna, ca acest lucru nu este inevitabil si ca poare sa caute si sa gaseasca relatii care au rol corectiv in loc sa persiste in cautarea de situatii care ii permit sa puna din nou si din nou in scena experientele timpurii. \n \n Luarea in considerare a punerilor in scena si a experientelor I emotionale corective ne determina in mod inevitabil sa ne gandim la transfer si la contratransfer: \n \n Transferul ca proces este prezent cu o intensitate, mai mare sau mai mica in toate abordarile psihoterapeutice, indiferent daca respectivele abordari includ in conceptele lor teoretice recunoasterea existentei acestui proces. \n \n De fapt, desi, din punct de vedere tehnic transferul se refera la o relatie intre client si terapeut, ceva asemanator cu transferul apare ti se manifesta in foarte multe relatii interumane din afara cadrului terapeutic. \n \n In cele din urma, transferul, in sensul sau arhicunoscut, sta la baza unei mari parti a disfunctiilor care apar in relatiile interumane... \n