Interventionismul: Guvernul impotriva pietei — Gabriel Mursa

Interventionismul a devenit tot mai complex si mai sofisticat. Este tot mai greu de perceput cum ne influenteaza negativ existenta, cum ne indeparteaza de libertate si care sunt consecintele sale economice. Statul modern a trecut demult de la simplu aparator al drepturilor de proprietate (prin norma, prin institutii) la un nivel mai avansat. Interventia statului o putem vedea atunci cand semnam contracte pentru a schimba resurse (munca, cunoastere, resurse naturale), o putem vedea in mecanismele pietei (piata este mereu vazuta ca imperfecta si cu un esec extraordinar in spatele alocarii resurselor prin intermediul ei) si o putem vedea in redistributionismul din spatele taxarii (inclusiv autorizarii sau certificarii obligatorii) si a inflatiei monetare (din expansiunea monetara si a creditului). - Cristian Paun Una dintre cele mai importante probleme ale oricarei societati umane, daca nu cumva, cea mai importanta, este alocarea resurselor rare. Raritatea, realitate imanenta a lumii in care traim, ne obliga sa gasim solutii astfel incat cantitatile disponibile de subzistente sa ajunga sa satisfaca cele mai urgente nevoi. Daca resursele s‑ar gasi de belsug, n‑am fi obligati sa fim chibzuiti, sa acordam atentie modului in care se realizeaza distribuirea bunurilor si serviciilor, sa strangem cureaua. Am consuma fara limite si ne‑am satisface orice dorinta. Din pacate, nu ne aflam intr‑o astfel de situatie. De fapt, cantitatea insuficienta de bunuri si servicii, in raport cu trebuintele noastre, ne obliga sa avem un anumit tip de comportament, compatibil, simultan, cu raritatea si cu dorinta neostoita a indivizilor de a‑si ameliora propria conditie. Experienta istorica ne‑a demonstrat ca, intr‑o societate complexa, cea mai potrivita metoda de satisfacere a nevoilor consta in specializare si schimb.