Invata-ma sa dansez. Memorii provizorii

Iata. Cand am sosit dupa un drum de un ceas, cu masina incarcata la refuz, pentru ultima oara, cu mobile, lazi si obiecte, casa de la tara mi s-a parut racoroasa, in ciuda soarelui aproape estival. Da, apartamentul tau, apartamentul nostru e gol acum. Adineauri, in sufrageria patrunsa in toate cotloanele ei de soare, amintirea lui tata mai voia sa-mi spuna un cuvant: un sfat, o incurajare. N-au mai ramas decat cutiile de carton, ingramadite in portbagaj, ultimele. Pentru acest drum ultim, am scos la rand aceste lucruri care nu se pot arunca imediat, dar pe care nu le putem lua la noi. Le depun acum in incaperea care v-a fost odinioara dormitorul si mai este, gratie unui anumit parfum, imediat langa salon si din care am facut un birou ce da spre lanuri, dupa moartea lui tata, acum trei ani. Carti, atatea carti: romane, carti de arta si arhitectura si cartile rusesti. Tablouri de la unchiul Horatiu: portrete de familie, conace in parcuri imense, peisaje cu lacuri in lumina lunii. - Autorul