Jucarii cu gheare: Neoficial sunt frumoasa

Carmen Secere stie, in momentele sale de inspiratie, sa gaseasca formula poetica cea mai potrivita; ea scrie poeme scurte, alcatuite din secvente relativ autonome, intre care exista mai degraba tensiuni si incongruente si care seamana cu piesele unui mozaic ce nu se asambleaza perfect intre ele, apeleaza la o poetica a rupturilor sintactice si semantice, de care tine si intrebuintarea obsesiva a barelor oblice, ce accentueaza aspectul fragmentarist al textelor din volum. Autoarea pare sa fi descoperit un soi de algoritm, de principiu compozitional (oarecum in maniera vechilor poezii in forma fixa) pe care, din pacate, tine sa-l repete, poate cu variatiuni greu sesizabile, de la un poem la altul, ceea ce face ca miscarea acestora sa devina la fel de previzibila ca si aceea a unei jucarii mecanice. Imaginile poetei, care reunesc elemente foarte indepartate din punct de vedere semantic, amintesc de acele aglutinari imagistice pe care teoreticienii onirismului romanesc (Dimov, Tepeneag) le numeau configuratii si le opuneau dicteului automatic. Iar Carmen Secere stie sa o faca cu multa abilitate, imaginile socante, neasteptate, destinate sa uluiasca sint frecvente in poemele ei.