La vie en rouge — Liviu Stanila

La vie en... rouge \n \n Acum 57 de ani si ceva, pe cand incercam sa ma strecor in aceasta lume, am vazut luminita de la capatul tunelului... era rosie. Desigur, daca tunelul ar fi fost unul de cale ferata, ceea ce vedeam era de bine, insemna ca eu si eventualul tren avem aceeasi directie. Au urmat, in mod natural, cravata rosie, maieuri si chiloti de la "Tricoul rosu", mancare gatita in cratitele de la "Emailul rosu-, ciorapi de la "Flacara rosie-, mersul la munci agricole cu camioanele "Steagul rosu scufita... Moulin... armata... molanul... zaibar... cadarca... feteasca... Un singur lucru intrerupea brutal monocromia instaurata cu sprijinul armatei de aceeasi culoare; erau in voga vazele din "rubin"... albastru, oribil asezate pe mileuri impletite artistic cu ata produsa la..."Firul rosu-, unde altundeva? Prin '89 a avut loc un mic scurtcircuit chromatic si am crezut ca submarinul galben, iarba verde de acasa sau albastrul de Voronet vor inviora paleta vietilor noastre cu nuante noi, proaspete... Dar nici verdele de Paris, albastrul de Prusia sau de metil, violetul de Parma sau alte nuante apusene n-au reusit sa estompeze bolboroseala ce transforma in rosul "primordial- intreg spectrul politic de pe plaiul mioritic... poate, din cand in cand, cate o tusa (sau mai bine zis un tuseu) de bleu jandarm. Sper ca la aparitia urmatorului album sa ne vedem in spectrul luminii albe... adica rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet (deloc violent), adica in armonie cu noi si cu lumea si, de ce nu, chiar si cu baciul din vecini, care are oite mai mandre sau mai cornute, mici sau mari. - Liviu Stanila