Lacrimile eroilor — Matteo Nucci

In viziunea propusa de Matteo Nucci, trasatura fundamentala a eroilor homerici nu e supraomenescul curaj manifestat in lupta, ci preaomenescul curaj de a da glas patimilor nemasurate, tristetii fara margini in fata mortii si durerii pricinuite de caracterul trecator al vietii - intr-un cuvant, curajul de a da frau liber lacrimilor. Suntem astfel purtati intr-o vasta calatorie prin lumea lui Homer. O calatorie in timp, printre hexametrii poemelor si printre ecourile lor aparute in scrieri din vechime ce lamuresc, retrospectiv, sursa de la care se adapa; o calatorie, deopotriva, printre paginile unor importanti scriitori greci, ca si ale unor cercetatori si ganditori occidentali din secolul al XX-lea, care arunca lumini inedite asupra unor episoade inalt semnificative ale poemelor; precum si o calatorie in spatiu, pe urmele eroilor celor doua epopei, in care, din marturiile sale si ale altor autori, prind contur locurile de slavita memorie unde au luptat, au suferit si au murit eroii lui Homer. Mai presus de toate insa, Matteo Nucci ne ofera o calatorie la originile literaturii insesi, infatisandu-ne cu un inegalabil talent un chip atat de viu al celui sau celor care au cantat istoria marilor eroi si a framantatei lor epoci, incat este cu neputinta sa nu simtim nevoia irepresibila de a ne intoarce la vraja canturilor Iliadei si ale Odiseei. Platon stia insa prea bine ca toti eroii homerici plang. Plange Odiseu, plange Agamemnon, plange Hector, plang Menelau, Telemah, Patroclu, Priam. Niciunul dintre eroi nu se fereste sa planga. Pe fata, fara sa se abtina. Exceptand cateva ocazii foarte rare si cu motive precise, eroii plang fara sa le pese. Suspina, urla, se dau de ceasul mortii, tremura, varsa siroaie de lacrimi fierbinti, ii ineaca lacrimile, plang riscand sa-si piarda faima, plang ca sa se sature de plans. (...) Atunci a fost epurat Homer, atunci i-au fost purificate, remodelate si rescrise poemele. Pentru a fi cantate altfel si pentru a contribui la cresterea unor tineri lipsiti de moliciune, in stare sa porunceasca, integri, puternici, vigurosi si curajosi. Cand si-a scris condamnarea, colindand prin ceturile nestavilite ale portului Pireu, portul obiceiurilor nefaste, al grozaviilor de care sufletul trebuie sa se elibereze, Platon stia bine cat e de absurda. Stia mai presus de toate ca a-l goli de lacrimi pe Homer insemna a-l goli de eroi si de eroismul lor. Insemna de fapt sa-l interzici pe Homer. Stia deci ca asta ar fi consfintit imposibilitatea intoarcerii unei epoci eroice. Si mai stia ca a interzice lacrimile insemna sa interzici cel mai inalt curaj. - Matteo Nucci \n \n Traducere din limba italiana de Vlad Russo.