Langa lac @ Altana

Discursul Rodicai Tichindelean este un amestec de realitate si fictiune in masura in care fluxul amintirilor se constituie ca un spatiu mitic al copilariei, inscriindu-se in literatura de evocare a lui Ion Pillat din Casa amintirilor, dar si din insemnarile scriitorilor romani despre copilarie, perceputa ca un "illo tempore". Tonul evocativ, biografist este predominant, intrucat in centrul amintirilor se situeaza, pe rand, copilul, adolescentul, adultul, ipostaze ce definesc fiinta umana in devenire, cu intentia vadita a autoarei de a fi persuasiva pentru a-si sustine emotiile si trairile. Motoul de la inceputul cartii, citandu-l pe Paul Goma, este ilustrativ, in acest sens, gasindu-si justificarea in rememorarea traseului existential incepand din faza de increat. (precopilarie) Evocarea este sustinuta de ilustratii realizate de insasi autoarea, dovedindu-si polivalenta, fie prin jocul liniilor, al frazelor ample, dar si prin discurs liric, deopotriva forme ale exprimarii emotiei. Primul capitol pe care autoarea il vrea explicativ, in intentie artistica, pare a fi o profesiune de credinta, incercand sa capteze atentia cititorului, acel "captatio benevolentiae". Autoarea coboara in mit, incercand sa defineasca satul ca spatiu al vesniciei "locuri cu verdeata, raul ce curge de-a lungul satului, casa de Langa lac, toposuri ale inceputului de lume, spatii in care copilul descopera iubirea, legatura aceea invizibila cu pamantul genezei, cand, "bunica devenea mama" "in casa socrilor ei si a strabunicilor mei". Firul vietii se deapana concentric, de la copilarie la adolescenta, prin reveniri succesive, descoperind alte toposuri, Dealul Surdului, Iarba Verde, Unghiul fetelor, Unde se intalnesc verile, toate cu rezonanta in sufletul eroinei Ica. Ipostaza de adult este complexa, intrucat autoarea aduce detalii semnificative despre Altana, alt axis mundi, despre zestrea creatorului popular, despre traditii si obiceiuri, de asemenea prin reveniri succesive, dupa cum curge fluxul amintirilor, imaginea simbolica a femeii de la tara, ca emblema a spiritualitatii. Stilul devine oarecum savant, ca al unui adevarat etnograf. Se contureaza in discursul narativ portretul bunicilor, al mamei, al tatalui, al fratilor si verilor, fiecare cu rolul lui in arborele genealogic, dar centrul focalizarii il constituie copilul Ica. Autoarea creeaza adevarate pagini bucolice, evocand truda taranului in capitolul La cosit, dar si un loc idilic unde se intalnesc fetele si flacaii, in secventa Unde se intalnesc verile. Nu sunt uitate nici obiceiurile de iarna, precum colindatul. Lumea minunata a copilariei, locurile pline de farmec, chipurile dragi, toate sunt transpuse in versuri de o profunda sinceritate si traire, avand ca suport acelasi flux al amintirilor de o intensa incarcatura emotionala. Notatiile sunt subiective, biografiste, dar plin de vibratie. Versurile retorice din interiorul poemelor potenteaza trairea eroinei, care impleteste imaginile picturale cu cele auditive, prin care natura este interiorizata, filtrata de sensibilitate si sinceritatea simtirii. Unele poeme sunt pline de candoare, de zambet, de bucurie, ele curg ca o apa lina de izvor, aducand prospetimea pamantului reavan, a ierbii, dar si o infuzie de lumina de vara fierbinte. Prin cele doua tipuri de discurs, narativ si liric, Rodica Tichindelean, isi pune sufletul pe tava pentru a dezvalui acea "eterna reintoarcere", creand o adevarata apoteoza a satului cu toate misterele si miracolele lui, int