Marchizele, bijuterii ale caselor bucurestene — Irina Dimiu

Alegerea marchizelor ca subiect pentru o carte ar putea părea una emoțională. Cu siguranță, este o alegere emoțională, dar și una logică, pentru formațiunea mea inițială de scenograf, având o cultură vizuală și relative cunoștințe de proiectare, la care se adaugă și experiența de creator de bijuterii. Or, marchizele, fiind deosebit de frumoase, împodobesc o clădire precum o bijuterie, îi dau un caracter unic. Au ceva fascinant, par diafane și efemere, datorită predominanței elementului de sticlă, dar și a asemănării cu o aripă de libelulă. Fiind atât de frumoase, ele nu au dispărut niciodată. Au apărut în epoca Beaux-Arts, au continuat în Art Nouveau și au dăinuit până în Art Deco, apoi s-au transformat în pseudomarchizele de lemn și țiglă (sau șiță) ale stilului național. Au continuat și în modernism - transfigurate în alte forme, cu alte tehnologii, folosind alte materiale -, când intrările în clădire sau ușile balcoanelor au fost protejate de plăci de beton dreptunghiulare, semirotunde sau pătrate. Și le admirăm și astăzi, în drumurile noastre...