Marea m-ar picta in albastru

De la autoarea fenomenului global Cât timp înfloresc lămâii, un nou roman răvășitor, în care dorul de mamă se amestecă cu dorul de o țară pierdută, cu roșul rodiilor, cu verdele vieții și cu frumusețea stranie a mării. Jihad își pierde mama și, odată cu ea, culorile lumii. La propriu. Ca și cum ochii ei ar fi secați de orice culoare. Până când descoperă un caiet ascuns de desen, iar culorile încep să revină, din nou, la viață. \n Cât timp marea rămâne albastră, există o parte din noi care încă mai poate spera. Jihad Dabbagh are șaptesprezece ani și simte viața prin culori. Dar, după moartea neașteptată a mamei sale, toate nuanțele se sting. Copleșită de pierdere și neînțeleasă de tatăl ei, este trimisă la Academia Braxton, unde numele ei și hijabul o transformă într-o țintă, iar cei din jur o judecă înainte să o cunoască. Refugiul ei devine un vechi caiet de schițe, făcut din lemnul unui copac din orașul natal al mamei sale, în Siria, o țară pe care Jihad o cunoaște doar din poveștile acesteia. Nu a mai pus mâna pe pensulă de peste un an, dar ajunge să dea formă culorilor durerii, suferinței și doliului ei, pictând povestea drumului mamei sale prin Siria. Iar când arta ei apare, ca prin magie, pe zidurile New Yorkului, durerea pe care o ținea ascunsă zguduie un oraș întreg. Citește această carte dacă: • Ai simțit cu tot sufletul emoția din bestsellerul Cât timp înfloresc lămâii și îți dorești o poveste mai intimă, mai caldă, mai aproape de doliu și identitate. • Cauți un roman care nu vorbește doar despre pierdere, ci despre felul în care iubirea se regăsește în limbă, mâncare, tradiție, povești și culori. • Îți dorești o carte cinematografica, cu imagini atât de vii, încât simți marea, rodiile, lemnul sirian și vopseaua de pe ziduri. • Îți plac romanele cu accente de realism magic, care pornesc dintr-o durere foarte reală și o transformă într-o poveste plină de simboluri, culori și frumusețe stranie. Siria din spatele poveștii. Siria pe care Jihad o poartă în sânge nu este doar țara mamei ei, a Mediteranei, a rodiilor, a limbii arabe și a poveștilor spuse acasă. Este și o țară rănită de un conflict început în 2011, după protestele Primăverii Arabe, când milioane de oameni au fost smulși din casele lor, iar dorul de acasă a devenit, pentru multe familii, o rană dusă mai departe din generație în generație. Această istorie nu apare ca o lecție, ci ca o absență care doare. O simți în felul în care Jihad moștenește o țară pe care o cunoaște mai mult prin povești, prin mâncare, prin rugăciuni, prin limba arabă și prin amintirile mamei sale. Este o poveste despre ce rămâne după ce o familie pleacă: vinovăția de a fi în siguranță când alții nu sunt, sentimentul de a fi străin într-un loc care ar trebui să fie acasă și nevoia de a păstra vie o mamă, o mare și o țară întreagă prin artă. \n \n Toți suntem oameni. Toți avem experiența integrală a ce înseamnă să fii om. Vreau să vezi că Jihad e mândră de ceea ce este, pentru că asta te va face și pe tine mândru de ceea ce ești. Că lumea aceasta e făcută și pentru tine și că ai absolut tot dreptul să exiști în ea. - Zoulfa Katouh \n \n Traducere din limba engleză de Justina Bandol.