Masline aproape gratis — Alexandru Vlad

Masline aproape gratis. Proze asortate \n \n Niciodata nu trebuie sa se observe cat de greu ai scris textele. Cititorul citeste cu gandul, nu cu gramatica, nu cu regulile, nu cu inteligenta. Daca tu reusesti sa te lasi citit cu gandul lui, ai ajuns deja foarte aproape de inima lui. - Alexandru Vlad Insusirile esentiale scriitorului de proza le stapaneste ferm: e sobru, concis, imbina mereu detaliile scenografice (spatiale, meteorologice, vestimentare, temporale, cinetice etc., etc.) cu expunerea starilor psiho-sensibile ale personagiilor, pastrand totodata neabatut firul naratiunii. Alta proprietate de seama e capacitatea (rar intalnita si la cei mai mari dintre scriitori) mentinerii misterului enuntiativ. - N. Steinhardt O anume psihologie a perifericului, din care Alexandru Vlad si-a facut, pana la urma, un soi de blazon personal, e definitorie atat pentru intreaga lui biografie, cat si pentru reteaua de semnificatii de adancime a operei. Fara sa ocupe o pozitie oficial consacrata, ca de exemplu aceea pe care si-o castigasera in anii '80 un Mircea Nedelciu ori, ceva mai aproape ca practica a textului (in ciuda unor poetici destul de diferite, totusi), Gheorghe Craciun, in vecinatatea carora a fost asezat, cu toate diferentele de viziune si stil care ii despart, traiectoria literara (si nu mai putin si cea interioara) a autorului Maslinelor aproape gratis e, in mod paradoxal, pe cat de urmarita cu interes si apreciata, pe atat de marginala in ceea ce priveste fixarea pozitiei sale in randul literaturii ultimelor patru decenii. - Andreea Pop Alexandru Vlad are un mod de a-si compune frazele care fascineaza prin naturaletea si simplitatea aparenta care mascheaza o elaborata arhitectura interioara. Exista in spatele frazarii tentatia unei muzicalitati aproape poetice, un balans retinut intre detaliul puternic si elementul constructiv natural. Vocea naratoriala principala dezvaluie un autor cu umor retinut, o perdea de realism frust in fata unei melancolii neostentative. - Victor Cublesan Ma pierdusem, iata, intr-un Paris plini de arlechini. Cum sa nu te pierzi? Era o aglomeratie de festival bizar, palarii largi, sepci moi, gulere enorme. Grupurile in care ajungeam se desfaceau imediat. Iar de un personaj cu doua fete nu puteam scapa in niciun chip, intram in ganguri, ieseam de sub colonade, si ma descoperea de fiecare data. "Tot tu esti?!" intrebam disperat cand il vedeam in fata mea, in urma mea, prinzandu- ma iar de mana. La inceput paruse prietenos si curios, vag agasant, dar apoi gesturile lui au devenit tot mai posesive. Ma intercepta fara gres, se dezlipea dintr-un grup compact, dintr-un colt intunecos, indiferent daca eram inauntru sau afara. Avea probabil un brat mai lung, pe care il strecura pe sub al meu. - Alexandru Vlad