Migranti fara bagaje — Constantin Stancu

I-a recunoscut scrisul, curat, atent, cu litere usor inclinate in partea dreapta. Folosise un stilou cu cerneala, pe unele locuri folosise un creion si desenase harti din zonelor cercetate. Scria despre castrul roman, se desfasura si arata ca sub el fusese un sit dacic, iar mai la adancime, era un sit vechi, interesant, lucrurile pe care le-a descoperit in ultimul erau altfel decat in mod obisnuit. Nu a gasit urme de arme, morminte, schelete de soldati, parea ca lumea aceea traise altfel decat in vremea dacilor sau a romanilor. Traise in pace si armonie, localitatea nu avea ziduri, nu avea cimitire sau locuri unde ar fi putut sa fie inmormantati oamenii. Nu s-au descoperit multe cranii zdrobite de lovituri cu obiecte grele si dure, nu erau urme legate de ceva care sugera ca ei au urmarit sa se protejeze de ceva violent. Doar cateva cranii, cateva schelete aveau urme ciudate, dure. Nu stia de unde ar fi putut veni oameni in zona aceasta. A gasit si o nota ciudata, subliniata de Mircea, o ipoteza bizara si cinica. Oamenii erau canibali, conform unor teorii ale unor istorici, din lipsa de hrana se decimau intre ei, nimic nu era pierdut. Preferau creierul celor decedati, al celor care nu mai puteau lucra si care nu mai erau utili. Creierul era o delicatesa la moda in acea vreme, oamenii traiau putin peste treizeci-patruzeci de ani si foloseau toate resursele pe care le aveau. Considerau ca primeau din puterile celui de dinainte, din forta lui si din experienta celui decedat. Acest lucru explica acele cranii cu urme ciudate, greu de imaginat sau de acceptat. Era o traditie cruda si de neinteles pentru generatiile de pe urma.