Monolit. Era visurilor — Andrei Perhineac

Cam cat de mult credeti ca isi poate ura un copil viata, tatal, pentru a ajunge la concluzia ca mai bine moare decat sa indure ceea ce se intampla in jurul lui? \n \n Imi place sa scriu. Mereu spun ca perfectiunea vine cu timpul. Ador sa umplu caiete, sa stric albul foii. Sa le inund cu versuri. Stiu. Nu este o carte de poezii. Dar cu asta am descoperit scrisul si beneficiile pe care poate sa mi le aduca: relaxarea si detasarea de stresul cotidian. Si cartea si viata sunt despre a nu renunta. De cand m-am apucat de scris, am auzit destul de des, chiar si de la amici, sa ma las si sa fac ceva serios. Nu aduce bani si e doar o pierdere de timp, dar niciodata istoria nu a fost despre oamenii care au renuntat. Desi in mai multe randuri am fost tentat sa le dau dreptate, am ales sa continui. Am ales ca intr-o zi sa imi pot impartasi munca. Viata este despre alegeri. Cu zambete, cu lacrimi, am ales sa continui.