Muza nu urca la etajul trei — Nicolae Sarbu

Poetul, refuzand orice tutela, isi vede de treaba, cu aceeasi fantezie nestrunita, cu schimbari de ton si de registru, socand prin originalitate, stranietate, experimentalism si bineinteles, spontaneitate. El pare doar interesant (pentru unii exegeti); altii vad in N. Sarbu, pe buna dreptate, „cel mai postmodernist poet resitean" si aplauda spiritul iconoclast, insurgent, constiinta sa rebela. Poet fara masca, scria Ionel Bota, un harnic critic din Oravita, cel care, in Visul si Inorogul (2000), analiza, pe intinderea unui volumas, prestatia lirica a unui autor „fara opera", cum se lamenteaza jucaus-autoironic N. Sarbu. Or, poetul agreeaza poezia-joc, haotismul imaginilor, fantasmele cotidianului, fara a pica in contemplatie frivola. Devorand carti, traind in vecinatatea poetilor, scriind cu inversunare („hai sa scriem/ de parca am fi vii"), autorul nostru se apropie de trendul echinoxist doar prin insingurare, departe de tam-tam-ul publicitar; si se desparte, orgolios, prin verva suprarealista, hranind o scriitura febrila, ,socanta prin locvacitate si asociationism, de exotism intelectual. - Adrian Dinu Rachieru \n