Nopti albe peste Atlantic. Las Vegas — Laurian Lodoaba

In linistea serii, cand toamna se incapatana sa predea stafeta primilor fulgi de zapada, eram frant de oboseala dupa o zi istovitoare de lucrari practice, care incepeau la opt dimineata cu cele trei ore de disectie la anatomie si se terminau la opt seara cu lucrarile practice la biochimie. Placerea profesorului de anatomie Mircea Basarab era regiunea inghinala. Atmosfera din sala de disectie, cadavrele acoperite cu cearceafuri albe, faianta alba de jur imprejur, neoanele care ne improscau cu lumina lor fada, mirosul de formol intepator si lacrimogen provocau o stare maniaco‑depresiva printre colegii si colegele din anul intai. Fetele isi puneau batista pe nas si pe gura si la cinci minute ieseau pe coridor sa inspire aerul proaspat, care patrundea prin geamul mic, dar larg deschis spre vechea gradina botanica. Cei mai rezistenti dintre noi cautam sa ne obisnuim cu aceste noutati, sa ignoram mirosul, care ne inrosea ochii de parca eram niste iepuri albinosi.