Nu inchide geamul — Felicia Simion

Daca in Postpartum Felicia Simion ne arata fata depresiei postnatale, atent revizuita intr-un text nonfictional fragmentar care functioneaza luminos si pe alocuri poetic, in Nu inchide geamul adopta un ton expresiv si jucaus, lasand un testament al dezvaluirii personale. Imbina desenele si replicile fiicei sale cu versurile (auto)descoperirii: de la mama la artista, de la lupta pentru acceptare la necesitatea unei identitati in afara normelor rigide, uneori concentrate in medii de nisa, intelectualizate. - Ramona Boldizsar Amaterasu, zeita soarelui, nascuta din ochiul stang al tatalui ei Izanagi, se inchide intr-o pestera si refuza sa iasa in urma unui conflict cu fratele ei, zeul furtunii, Susano. Ceilalti zei reusesc s-o convinga sa iasa printr-un siretlic, spunandu-i ca exista cineva mai frumos decat ea. Din curiozitate, aceasta iese si se priveste pentru prima oara intr-o oglinda. Lumina, gelozia, curiozitatea, privirea spre sine, iesirea din "pestera" - pe toate acestea le consider, intr-un fel sau altul, simboluri ale poeziei. Nu as fi deloc deconcertata daca cititorii ar citi Amaterasu si ca acea tehnica din manga-ul Naruto, flacarile negre care ard totul, inclusiv focul normal, ceva imposibil de stins. Nici acest concept gandit de Kishimoto Masashi n-ar fi departe de ceea ce cred ca poate fi poezia. Ca sa ajungi la tine, pare sa ne spuna Felicia Simion, trebuie mai intai sa-ti dai frau liber gandurilor si imaginatiei; nu sa inchizi gura celorlalti, cat sa iesi din ea ca eveniment eliberator, ca o dezrobire necesara cunoasterii si expresiei sinelui. - Ramona Boldizsar