Oare sa spargem statuia? — Gilbert Cesbron

Dincolo de imaginea roz bonbon pe care i-o atribuim adesea, prezenta lucrare ne dezvaluie o fata patrunzatoare si neasteptata a Sfintei Tereza a Pruncului Isus. De-a lungul anilor, numerosi tineri au interpretat aceasta lucrare magistrala a lui Gilbert Cesbron, in parohii sau pe scenele teatrelor frantuzesti, dezvaluind cu mai mare acuratete forta unui suflet sfant. \n \n „Tereza a Pruncului Isus si a Sfintei Fete este cea mai tanara dintre Doctorii Bisericii, dar inflacaratul sau itinerariu spiritual este atat de matur, iar intuitiile de credinta exprimate in scrierile sale sunt atat de vaste si de profunde, incat ea merita un loc intre marii maestri spirituali. Tereza de Lisieux nu numai ca a inteles si descris adevarul profund al Iubirii ca centrul si inima Bisericii, ci ea l-a si trait intens in scurta sa existenta. Tocmai aceasta convergenta a doctrinei si a experientei concrete, a adevarului si a vietii, a invataturii si apracticii, straluceste in mod deosebit in aceasta Sfanta, facand din ea un model atragator indeosebi pentru tineri si pentru cei care cauta adevaratul sens al vietii lor. \n \n In fata goliciunii atator cuvinte, Tereza ofera ca solutie Cuvantul unic al mantuirii, care, inteles si trait in tacere, devine izvor de viata reinnoita. Ea se opune unei culturi rationaliste, si prea adesea patrunse de un materialism practic, cu simplitatea dezarmanta a «caii mici», care, prin reintoarcerea la esential, conduce spre taina oricarei existente: iubirea divina care invaluie si patrunde orice aventura umana. intr-un timp ca al nostru, marcat atat de des de cultura efemerului si a hedonismului, acest nou Doctor al Bisericii se arata inzestrat cu o extraordinara eficacitate pentru iluminarea mintii si a inimii celor carora le este sete de adevar si de iubire. \n \n Calea parcursa de ea pentru a ajunge la acest ideal de viata nu este aceea a marilor realizari rezervate pentru putini oameni, ci dimpotriva este o cale la indemana tuturor, «calea mica», calea increderii si a abandonarii totale de sine in providenta divina. Nu este o cale banala, ca si cum ar fi mai putin exigenta. In realitate este exigenta, cum este intotdeauna Evanghelia. Este insa o cale patrunsa de acel sentiment al abandonului increzator in indurarea divina, care usureaza chiar si angajamentul.