Oltenia manastirilor. Istorie, iconografie si arhitectura Vol.1 + Vol.2 - Liana C. Tataranu, Nicolae Cosniceru

Cartea Oltenia manastitilor - Istorie, iconografie, arhitectura cuprinde 2 volume: \n • Oltenia manastitilor - Istorie, iconografie, arhitectura - Volumul I (240 pagini) \n • Oltenia manastitilor - Istorie, iconografie, arhitectura - Volumul al II-lea (288 pagini) \n Inca de la inceputul Bisericii, barbati si femei s-au retras in pustie ca sa se indeparteze de ispitele lumii, sa-si gaseasca linistea si sa se dedice rugaciunii, dupa indemnul Mantuitorului Iisus Hristos, Care zice: Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie (Matei 16,24). Acesti monahi au dus initial o viata sihastreasca in pesteri sau in alte locuri izolate, iar mai tarziu au intemeiat manastirile propriu-zise, care au fost organizate dupa randuielile Sfantului Vasile cel Mare, respectate pana in zilele noastre de toata crestinatatea ortodoxa. In manastirile si schiturile Olteniei exista de secole intregi o temeinica viata monahala, al caror sir de cuviosi bineplacuti lui Dumnezeu incepe cu Sfantul Nicodim de la Tismana, al carui aport in reorganizarea vietii manastiresti din a doua jumatate a secolului al XIV-lea a fost semnificativ. Ajuns pe pamant romanesc dupa nevoirea la Muntele Athos, acest mare ocrotitor spiritual al Olteniei a intemeiat mai intai manastirea Vodita in tinutul Severinului, iar apoi manastirea Tismana, unde a impus regulile de viata athonito-isihaste. Filantropia a fost prezenta inca de la inceput in comunitatile monahale oltenesti. Calugarii si calugaritele si-au indeplinit semnificativul rol duhovnicesc in viata credinciosilor de odinioara, ajutandu-i prin cuvantul Domnului, care intareste sufletul si trupul omului. Mai mult insa, au oferit sprijin moral si material la nevoie, adapostind pelerini, sarmani, chiar intregi comunitati in vremuri de trista istorie a poporului roman. Dovada viei constiinte si dorinte de a-si ajuta aproapele sta in cele dintai institutii social-filantropice, bolnitele, cladite de monahi pe langa manastiri. Aceste locuri unde erau ingrijiti bolnavii si batranii, fie ei calugari sau nu, erau adesea insotite de propria biserica - cele de la Cozia, Dintr-un Lemn, Sadova sau Polovragi avand usile deschise si in ziua de astazi pentru cei ce isi doresc sa le cunoasca, sa le admire, sa se roage intr-insele. Manastirile oltenesti au fost dintotdeauna asezari care au aparat prin iubire si devotament neclintit credinta, traditiile si talentele artistice ale poporului roman. Pe rand, au indeplinit un rol de puternice centre ale pastrarii si raspandirii credintei ortodoxe, combatand prozelitismului catolic si protestant, un rol de desfasurare a activitatilor culturale - caci aici au fost caligrafiate, traduse sau tiparite felurite lucrari - si unul de infrumusetare si diversa manifestare artistica: arhitectura, pictura, sculptura, broderie sau orfevrarie. Trebuie sa ne amintim ca vietuitorii manastirilor ortodoxe sunt cei care au avut o contributie decisiva in biruinta scrisului in limba romana - limba vorbita de popor -, care avea sa inlocuiasca treptat limba slavona, in secolele XVI-XVII. Astfel, pentru a aminti doar cateva dintre manastiri, Tismana, Brancoveni, Govora sau Bistrita sunt reprezentative pentru tiparnite, carti bisericesti si diverse alte manuscrise literare sau istorice. Ansamblul manastirii Hurezi reprezinta un exemplu remarcabil al stilului brancovenesc, socotit a fi primul stil romanesc de arhitectura, iar frescele sale sunt o capodopera a picturii religioase d