Ordinary Lives. Antidot la senzational — Maria-Voichita Mucea

Amalia inca rememora zilnic, cu recunostinta, privilegiul de a participa la viata acestor tineri, privilegiul de a face ceva care ii implinea atat de mult existenta. Se gandea cu duioasa iubire la prietenii ei, la colegii de la centru pe care ii respecta si ii admira pentru profesionalismul si daruirea lor. Cand primeau vesti bune si in general vesti de la tinerii ce le trecusera pragul, Ami se lumina la fata. Si nu numai ea, in astfel de circumstante, orice om se simte viu si fericit cand se vadesc roadele muncii sale. Pentru ea era atat de important ca acesti tineri sa aiba sansa de a face alegeri bune si de a-si implini vietile. Stia ca nevoia de calauzire si sprijin era mult mai mare si se extindea chiar in cazul copiilor cu posibilitati materiale, insa acestea erau limitele prezentului. In definitiv, erau niste limite sanatoase, fiecare trebuia sa-si faca partea lui; scolile se puteau implica mai mult, parintii se puteau autoeduca sa fie mai responsabili, productiile culturale si artistice, in general, ar fi putut promova alte tipare comportamentale, scriitorii puteau imagina scenarii mai constructive etc. Societatea se putea insanatosi in masura in care fiecare persoana isi asuma partea de responsabilitate.