Panica woke. Anatomia unei ofensive reactionare

În discursul oponenților săi, „woke” apare ca un amestec al tuturor lucrurilor care nu funcționează, nu numai la stânga, ci și în marile companii și în instituțiile publice, pe rețelele sociale etc. O serie de anecdote mai mult sau mai puțin exagerate ori inventate alimentează sentimentul unei amenințări tangibile și serioase: profesori hărțuiți în campusuri sau contracte cu edituri încheiate brusc, din cauza unor opinii sau abuzuri comise ori suspectate a fi fost comise de autorii lor, înmulțirea în companii a regulamentelor sau cursurilor de formare cu privire la chestiuni precum sexismul ori rasismul, schimbarea logoului unei mărci cunoscute sau integrarea, într-un plan de investiții în infrastructură, a considerentelor legate de justiția socială - sunt toate tratate ca simboluri ale extinderii acestei amenințări. În general, originea sa geografică a fost identificată în „campusuri”, iar în dezbaterea publică franceză, în „campusurile americane”, comentatorii fiind aparent convinși că întreaga societate se percepe prin prisma revistelor academice. Deși nici mișcarea BLM, nici protestele provocate de moartea lui George Floyd (și nici echivalentele lor franceze) nu își au originea aici, infecția s-ar fi dezvoltat într-o generație de studenți confruntați cu teorii critice în cadrul cursurilor de științe umane și sociale din universitățile americane. În linii mari, „wokologii” au diverse teorii asupra fenomenului. Pentru unii, acesta își are cauzele în probleme psihologice: este teza dezvoltată de Greg Lukianoff și Jonathan Haidt. Ei văd în acest fenomen efectul unei schimbări de comportament al părinților față de o nouă generație anxioasă și deprimată, al unui declin al practicii jocurilor în aer liber. Corelat cu expansiunea birocrației în campusuri, cu polarizarea partizană și cu o mai mare reacție la informațiile naționale și cu o schimbare a sensului ideii de justiție socială, acesta ar duce la apariția în rândul tinerei generații a unei ideologii a siguranței cu orice preț, care o împinge spre intoleranță și extremism. Mai concis, Brice Couturier descrie o generație „Narcis la pătrat”, incapabilă să se adapteze la lumea reală. Un al doilea mod de a explica acest fenomen se bazează pe o istorie ideologică: este cazul lui Helen Pluckrose și James Lindsay (2021), care văd în fenomen o expresie a unei ideologii insidioase, postmodernismul, care s-ar fi extins în lumea educațională înainte de a se infiltra în restul lumii sociale. Pentru alții, în sfârșit, „wokismul” ar corespunde unei noi forme de religie, înlocuind vechile credințe cu un cult, la alegere, al diversității, victimizării sau gândirii unice... Prezentat ca un fenomen politic, „wokismul” este de fapt tratat ca o nevrozã, o manipulare sau o revenire la suprafațã a subconștientului religios, și care trebuie combãtut ca atare. În loc sã se ocupe de definiția și cauzele „wokismului”, cartea de fațã își propune sã analizeze ce înseamnã, din punct de vedere politic, asemenea popularitate pentru o categorie care, cu nici șase luni în urmã, nu însemna nimic pentru cei care o foloseau și care, chiar și dupã punerea ei în circulație, continuã sã gãseascã puțin ecou în rândul populației generale. În așa fel încât întrebarea care mă preocupă este mai puțin „ce este wokismul?”, ci: de ce acest fenomen, real sau presupus, interesează o bună parte a lumii sociale, care are acces la platouri de televiziune, publică regulat în marile hebdomadare, obține contracte cu edituri mai mult sau ma