Porturile Lunei — Oana Neda

Desfacu pachetul cu infinite precautiuni. Pe genunchi avea acum o farama de cer turcoaz. Sau de ocean? Culoarea vibranta a copertei i se prelinge printre degete si in palma dreapta ii ramane barcuta de hartie desenata pe prima pagina; raman si literele, adunate putin stingher in palma stanga: Clara Alexandrescu - Porturile Lunei. \n \n Oana Neda alege sa nu pastreze secrete, ci sa trateze, prin transfuzie, anxietatea si depresia. Povestit pe unde radiofonice, romanul Porturile Lunei expune probleme familiale, legate de abuz, atasament, comportament adictiv, izolare si respingere, venind cu rezolvari, in ton crescendo, intru eliberarea sufletelor. Exista un ocrotitor pentru fiecare; cel al Lunei e marin, turcoaz si, de peste tot, isi aprinde o tigara si zambeste cu toti cei saptesprezece pistrui. \n \n Lunei ii trebuise ceva vreme sa se obisnuiasca cu replicile de un sarcasm ucigator ale Clarei. Le astepta cu sufletul la gura, le savura de fiecare data cu o placere maxima. \n - La voi e o boala de familie chestia asta cu ironizatul oamenilor, nu? o intrebase odata Andrei, iar fata descoperise ca "blestemul Alexandrestilor" purtase mai departe si replicile sfichiuitoare si modul rafinat in care erau sanctionate greselile altora. \n Din fericire, fiecare din cei trei - Radu ori gemenii - avea si un simt al autoironiei destul de sanatos si pronuntat, astfel incat erau feriti sa isi transforme sarcasmul in rautate. \n