Profetul

Profetul Almustafa, după ce a trăit în orașul Orphales timp de 12 ani, vede, în sfârșit, nava care îl va duce acasă cum sosește în port. Oamenii din Orphales, văzând că profetul este pe cale să plece, îl cheamă pe Almustafa, implorându-l să rămână și îl urmează în marea piață din fața templului. Prezicătoarea Almitra, prima persoană din oraș care a crezut în Almustafa, iese din templu și îi cere să vorbească mulțimii adunate înainte de a pleca. Restul cărții, cu excepția capitolului final, este alcătuit din discursurile lui Almustafa adresate mulțimii pe o serie de teme legate de viață și de condiția umană. Oamenii îi cer profetului să vorbească, pe rând, despre iubire, căsătorie, copii, daruri, mâncare și băutură, muncă, bucurie și tristețe, case, veșminte, cumpărare și vânzare, crimă și pedeapsă, legi, libertate, rațiune și pasiuni, durere, cunoaștere de sine, învățătură, prietenie, vorbire, timp, bine și rău, rugăciune, plăcere, frumusețe, religie și moarte. După ce vorbește despre toate aceste subiecte, Almustafa își ia un ultim rămas-bun de la locuitorii din Orphales și se îmbarcă pe navă. Profetul a fost tradus în peste 100 de limbi. Până în 2012, se vânduseră peste 9 milioane de exemplare numai în ediția americană, de la publicarea sa originală, în 1923. În 1898 se întoarce în Liban, unde își perfecționează cunoștințele de limbă arabă până în 1901. Este perioada în care începe să-și manifeste pasiunea pentru filozofie și pictură. El și-a expus picturile în 1904, fără prea mare succes. În 1901 începe călătoria sa prin Europa, cu un scurt răgaz la Paris, unde începe să lucreze la culegerea de proză Spiritele rebele. Este excomunicat din cadrul comunității creștine maronite din care făcea parte, din cauza convingerilor sale religioase prea flexibile, poziției împăciuitoare față de religiile creștină și musulmană. În 1903 se stabilește din nou la Boston. Între 1902 și 1903 își pierde mama, fratele și una dintre surori din cauza tuberculozei. Până în 1908 corespondează cu jurnalul arab Al-Muhadjir (Emigrantul), condus la New York de compatriotul său Amin al-Ghurayyib. Din 1905 a început să publice în diferite reviste newyorkeze pamflete și scurte povestiri în limba arabă. În 1905 publică primul său eseu, intitulat Muzica. În 1906 publică o culegere de 3 povestiri sub titlul Nimfele văilor. În 1908 apare la New York cea de-a doua culegere de povestiri a lui Gibran, denumită Spiritele rebele, care i-a atras ostilitatea stăpânirii turcești din Liban...