Rasarit - Virginia-Gabriela Tanca — Virginia Gabriela Tanca

A fost odata un rasarit... \n Un rasarit ca o scanteie sau o scanteie ca un rasarit. \n Rasaritul acelui moment, care mi-a aratat puterea si dorinta de a scrie. \n Cartea contine poezii scrise dintr-o inima indragostita, de acele stari care ne cuprind deopotriva dorintele, visele si dorurile. \n Imaginatia impletita cu realitatea banala, in care ne scaldam ravnele, ca o prajitura inca necoapta, un amalgam d eingreediente sarate, amare, parfumate. \n Zbaterea nelinistilor sufletului, impletite cu ganduri curate si pofte carnale. \n O reprezentare lirica, menita sa rascoleasca si sa aline, andraznind cu duiosie sa patrunda in sufletele cititorilor, sa-i faca sa-si doreasca sa se contopeasca in starile ce emana, la fiecare cuvant rostir, fiori dulci, ostentativi. \n Un rasarit condus spre infinit. \n Volumul de versuri al poetei Virginia-Gabriela Tanca, Rasarit, este o confesiune lirica nelinistitoare, dar mereu ravnita, oricate indoieli, declaratii, certitudini pline de capcane, stapanita de o nevoie imperioasa de implinire. Virginia-Gabriela Tanca construieste o poveste de iubire, dupa ce isi defineste starea ca fiind "in esantion de vise", se cauta pe sine, asteptand cu o oarecare dezamagire, drumul insidios al iubirii care pare a fi uneori incercata de "dureri otravitoare". Se pare ca eul liric, inainte de a cunoaste iubirea, sfideaza nepasarea, descoperind o ipostaza nesincera a iubitului in "sarutul perfid", desi isi simte "dragostea nebuna", subliniind ideea ca iubirea este o ingemanare de "placere si durere". Poemele de inceput compun profilul nestatornic al iubitului, folosind persoana a II-a, mereu nelinistit si nesigur de trairile sale, numindu-l "maestru meloman", "nabab nebun"…"Valsand vrajit prin valurile vietii". Suflet rebel si contradictoriu, indragostitul isi marturiseste iubirea "ii zambeste", apoi "zglobiu pornesti, iubitule, la mine". Plina de sperante, poeta incearca sa-l imortalizeze: "De-ar fi sa spuna cerul prin care am eclozat/ ca dragostea curata in noi a existat/ puterea nazuintei s-ar prinde-n poezii/ Si orele curtate cuminti ne-or ocroti". Exista in acest volum de poezii o nestavilita nevoie de daruire totala, oricate clipe de suspin ar indura: "Cersesc iubire de la tine/ Cand am atita de-mpartit?/ Nu vreau sa fii doar amagire/ Si tind sa cred ca tu imi esti sortit". Starea de dor se multiplica obsesiv intr-un poem amplu care de la inceput si pana la sfarsit incepe cu sintagma"Mi-e dor", devenita lait-motiv. Nazuinta de a iubi se exprima prin verbul "m-as face" in diferite variante semantice: "M-as face inger pazitor… m-as face foc… m-as face sange rosu aprins/ sa-ti curg prin vene ca valul necuprins". Astfel, discursul liric devine pe alocuri o incantatie, o declaratie de dragoste "intr-un zbor fierbinte" pentru ca impreuna "pe veci s-atingem, prin timpuri nemurirea". Exista o acumulare de gesturi tandre, consfintite in anotimpuri, in aromele florilor, sub clar de luna, sub imperiul luminii. Poeta construieste din cuvinte o iubire explicita, senzuala, in daruire totala "topeste-te cu mine… fiorul sa-mpartim". Poeta ravneste o continua primenire, trecand prin ploaie, prin speranta, prin vise, furtuna, fum, prin noapte, si mai ales, printr-un lung sir de suisuri si coborasuri "in ganduri incurcate… ratacite" in starea de insingurare."Ce noapte trista trebuie sa-ndur/ pierduta in universul Tau nebun". Motivul curgerii ireversibile a timpului apare in multe variante semantice: "clipa dulce, timp de chin, m-am dar