Samanismul inainte si dupa Mircea Eliade — Giovanni Casadio

Volumul de fata poate constitui un model de interpretare stiintifica a operei eliadiene, nu doar in ceea ce priveste samanismul, ci si referitor la celelalte teme majore ale operei, propunand o privire de ansamblu atat asupra evolutiei studiilor dedicate samanismului, cat si asupra tensiunilor dintre diversele scoli de interpretare, oferind un spectacol fascinant al modului in care diferitele metode stiintifice se identifica, se confrunta si se definesc. In lumea academica occidentala, Mircea Eliade este cunoscut ca istoric al religiilor si mai putin ca scriitor de fictiune. Giovanni Casadio se numara printre putinii istorici ai religiilor care cunosc opera lui Eliade in integralitatea ei. Fiind un ganditor de formatie umanista si posedand o vasta cultura, prin maniera sa de a scrie, Casadio se apropie de acel ideal gandit de Eliade, cel al hermeneuticii creatoare, pe care o numea "calea regala" ce poate fi urmata de un istoric al religiilor. In 2014, Giovanni Casadio a publicat un volum dedicat studiului samanismului, o tema de cercetare foarte vasta, ce a necesitat parcurgerea unei bibliografii impresionante. Datorita experientei sale deosebite, autorul a reusit sa creeze o lucrare foarte densa din punct de vedere conceptual, metodologic si critic. Lucrarea este impartita in trei sectiuni majore, ordonate cronologic in functie de aparitia cartii lui Mircea Eliade - Le chamanisme et les techniques archaiques de l'extase (1951), considerata o "cumpana" ce desparte apele in acest domeniu de cercetare. Este o sansa deosebita ca unul dintre marii specialisti in istoria religiilor s-a aplecat asupra contributiei lui Mircea Eliade in studiul samanismului: stapanind in mod exhaustiv bibliografia oceanica dedicata acestei teme de cercetare, cunoscand in mod stralucit aproape tot ceea ce tine de domeniul istoriei religiilor (metodologii, opere de referinta, istoriografia si evolutia acesteia), Casadio ne ofera o viziune extrem de complexa si de minutioasa asupra metodei pe care Eliade a folosit-o in lucrarile sale majore, punand bazele acelei hermeneutici specifice istoriei religiilor.