Tata iubit si cel mai credincios prieten

Tata iubit si cel mai credincios prieten. Corespondenta Regelui Carol I cu tatal sau, Principele Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen (1866 - 1881) \n \n Principele Karl Anton de Hohenzollern a sprijinit nazuintele fiului sau in toate privintele si cu toate mijloacele personale, financiare si diplomatice care ii stateau la indemana: a pledat pentru cauza Romaniei si a tanarului domnitor Carol I la curtile regale si imperiale europene, i-a inlesnit casatoria cu printesa Elisabeta de Wied in 1869, l-a sfatuit pe domnitor in toate chestiunile de tact diplomatic atat in politica interna, cat si in cea externa, si privind relatiile cu Marile Puteri, i-a trimis secretari pentru administratia casei domnitoare, l-a informat si ajutat in achizitii de ordin militar, a contribuit financiar la cheltuielile personale si familiale ale domnitorului. Principele Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen (1811-1885) este unul dintre cei mai importanti membri din ramura svabeasca a renumitei dinastii Hohenzollern, careia ii apartin regii Prusiei (cel mai cunoscut dintre ei fiind Friedrich al II-lea al Prusiei, numit "cel Mare") si cei trei imparati ai Germaniei. In scrisorile principelui Karl Anton catre fiul sau, viitorul rege Carol I, predomina subiectele politice si militare. Pe plan politic, tatal este preocupat sa desluseasca cat mai bine si sa-si informeze fiul despre climatul politic din Europa, la curtile regale si imperiale, la fel si opinia publica, reflectata in ziarele vremii, in legatura cu situatia Romaniei, pe atunci un stat vasal al Imperiului Otoman. Carol primise tronul Romaniei cu intentia de a face din Romania un stat suveran si un regat, iar pentru indeplinirea acestui "proiect de tara" i-au trebuit 15 ani de pregatire a tarii, de diferite strategii si tactici politice si militare, si pe campul de lupta, si mai ales de multiple stradanii pe plan diplomatic. In toti acesti ani, tatal si-a sprijinit fiul cu sfaturi si informatii, cu ajutor diplomatic, dar si cu mijloace financiare. In primii ani de domnie Carol I s-a preocupat de dezvoltarea institutiilor statului si a infrastructurii necesare pentru a dobandi suveranitatea si pentru a garanta in viitor stabilitatea economica, politica si culturala a tarii. Dialogul epistolar este si o marturie a dorului dintre tata si fiu: pe de o parte, tatal, care bolnav fiind, nu mai poate face o calatorie atat de lunga, si pe de alta parte, fiul, care incearca sa isi consoleze tatal, explicand in repetate randuri motivele amanarii revenirii lui, pana la destainuirea istovirii sufletesti din cauza neputintei de a-si revedea tatal timp indelungat. In cei 19 ani ai corespondentei dintre tata si fiu (1866-1885, anul mortii tatalui), Carol reuseste sa isi revada tatal de numai sase ori. Corespondenta Regelui Carol I cu tatal sau este si o marturie despre capacitatea de sacrificiu a suveranului pentru implinirea acestui "proiect de tara" care pentru el a insemnat o misiune pe viata. Corespondenta este si o marturie asupra vietii sufletesti a suveranului, a omului din spatele coroanei, prea putin cunoscut, care in tatal sau a avut un parinte, un sfatuitor politic si un prieten.