Turbo — Andrei Craciun

Care acasa iti aduce fericirea? Ori de cate ori revine pe Aleea Zorilor, Andrei Craciun ne deschide usa catre o lume magica, pe care o recladeste din cateva tuse si o repopuleaza cu povesti si personaje inegalabile. Totul, cu singura privire posibila, cea a copilului, mereu plina de uimire, naivitate, cruzime, curiozitate, franchete, insetata sa descopere viata, privirea care poate transforma banalul in fabulos intr-o clipita. Turbo are, asadar, mirosul copilariei si ritmul melancoliei. Si, atata vreme cat ne refugiem intre paginile ei, universul capata mai mult sens si stralucire. In Turbo, Andrei Craciun se reintoarce in lumea povestilor din copilarie, poate singura lume in care fiecare aparitie devine personaj de colectie. Subinginerul Oita, Baba, Madam Bucuria, doctorul Melcu, Popa Danciu, Barbosu, Pantelimon Octavia si ceilalti turbo-eroi ne poarta prin perioada postdecembrista si indulcesc scoala vietii, ca orice colectie care se respecta. Moartea se strecoara si fura pe capete, dar poezia copilului de pe Aleea Zorilor e mai abila, pastrand colectia intacta pentru cititori. Un roman scris dintr-o singura fraza, care da o stare de melancolie cum putine carti o fac. Sa ne bucuram, vorba unui personaj. - Bogdan Munteanu Ne aflam intr-un oras provincial din Romania postdecembrista, printre strazi si printre blocuri, intre etaje si intre amintiri, cu oameni care capata aluri de legende si adevaruri care nu sunt duse pana la capat pentru ca intotdeauna, dar intotdeauna, ramane inca un fir de care poti trage pentru a(-ti) reinnoi pofta de a povesti si, prin urmare, de a trai. Iar Andrei Craciun trage de firul acesta din nou si din nou si deznoada ghemul in care pastreaza copilaria ca pe cea mai insemnata avutie. Aleea Zorilor se cheama acest acasa al copilariei, iar ceea ce iese din revizitarea Aleii poarta numele Turbo si, fireste, amprenta stilistica bine-cunoscuta a scriitorului. - Eli Badica, coordonatoarea imprintului n'autor