Zboara, pasare caci ti-am prins in aripa o poveste!

Pare greu de crezut, însă dinozaurii sunt strămoşii păsărilor. \n \n Cum putem interpreta această evoluţie? Poate unele reptile au devenit mai îndrăzneţe, mai curioase, mai dornice să se ridice, să lase în urmă apăsarea pământului. \n \n Ce învăţăm? Oamenii ar putea învăţa să se ridice deasupra dificultăţilor. Ar putea prinde aripi. Dacă deseori vă simţiţi angoasaţi şi măcinaţi, este pentru că aţi rămas în regiunile joase ale planului psihic. Luaţi-vă zborul prin meditaţie, rugăciune, gânduri de recunoştinţă, citiţi cărţi care să vă înalţe, priviţi un peisaj pitoresc, retrăiţi un moment luminos din trecut, ascultaţi o muzică frumoasă... \n O pasăre are un corp micuţ, slab şi uşor, un cioc mic, dar şi aripi să zboare liberă prin aer. Ea nu doreşte să distrugă împrejur, ca dinozaurii, să-şi taie calea prin jungla lumii pentru poziţie sau putere. Aspiraţia ei este să zboare în fiecare zi în vastul spaţiu binecuvântat, pentru a aduce înapoi pe pământ pace, lumină şi bucurie. Apoi le împarte cu semenii săi, fără ambiţia de a intra în vreo competiţie. \n Darurile cântecului, bucuriei, libertăţii de mişcare! - Omraam M. Aivanhov \n \n Ilustrații color de Marina Cernat.