Aici se repara ieftin roata norocului. Textul integral

In septembrie 1956, cu sapte luni inainte de moarte, Camil Petrescu facea un inventar al lucrarilor literare pe care, datorita bolii, era posibil sa le lase in manuscris: "... In ceasul acesta al unei sanatati falimentare, prin abuz de munca si din alunecare peste timp, ma gasesc dator cu volumul al treilea din Un om intre oameni, cu pregatirea pentru tipar a poemului eroi-comic Papuciada, de asemenea cu pregatirea pentru tipar a pieselor Caragiale si Aici se repara ieftin roata norocului, toate de neocolit, care nu pot fi lasate in drum..." Temerile sale aveau sa se dovedeasca intemeiate. Dupa moartea sa, survenita la 13 mai 1957, Caragiale in vremea lui primeste "bunul de tipar" in octombrie 1957; volumul al III-lea din Un om intre oameni primeste si el bun de tipar in decembrie. Papuciada va trebui insa sa mai astepte (pana in iulie 1966). Legenda spune ca intarzierea s-ar fi datorat personajului Urs din epopee, existand teama ca s-ar fi putut sa fie identificat drept o aluzie la ursul rusesc. Dar Aici se repara ieftin roata norocului va avea soarta cea mai ingrata. Dupa o incercare de tiparire, fragmentara (cateva scene din actul al II-lea) in Luceafarul, in august 1959, doua acte se vor publica in revista Teatrul, in august 1960. De atunci, deci exact sase decenii, tacerea, ca sa nu spun uitarea, s-a asternut asupra acestei lucrari. Nota redactiei revistei Teatrul, ce insoteste cele doua acte, are un caracter confuz aruncand un val de incertitudine asupra acestei piese atat de nenorocoase. Cateva afirmatii, facute fara simtul responsabilitatii in precizari, ar putea crea impresia ca ne aflam in fata unei lucrari incomplete: - "in aceasta ultima, nedefinitivata piesa..." - "din pacate, Camil Petrescu nu si-a putut realiza piesa pana la capat...", se afirma acolo. Dar, tot in cursul acelei note se spune ca: "piesa se numea in versiuni anterioare..." si ca scurtul fragment, tiparit in facsimil, provenind din actul trei din "versiunea 1957", era un "fragment care nu se gaseste, de altfel, in nici una din versiunile complete ale piesei". Avem deci de-a face, pana la urma, cu o piesa completa. Nici nu s-ar fi putut astfel, de vreme ce Camil Petrescu scrisese mai multe "versiuni anterioare", ale acestei piese buclucase "la care lucra de cativa ani". Vorbind despre soarta urmelor materiale ramase de la el, doamna Florica Ichim poate scria: "... Din zecile de mii de carti n-a mai ramas nimic, s-au spulberat in sapte zari, in deceniile ce-au trecut de atunci. S-au vandut, s-au furat, s-au donat. Si casa a fost vanduta, asa ca nici macar un colt memorabil nu se poate incropi, in afara celui modest de la Muzeul Literaturii.” Aceasta afirmatie poate fi extrapolata si in ce priveste manuscrisele. Putinatatea filelor ramase si care sunt adapostite de fondurile publice e absolut uimitoare. Nici unul dintre manuscrisele marilor lucrari nu se gaseste in vreo biblioteca publica sau muzeu. Cand in urma cu trei ani am luat initiativa tiparirii in editura Acteon Books, sub forma de volum, a celor doua acte care au supravietuit in revista Teatrul editorul tomului, Alexandru Buican, scria: "Iar in cazul piesei Aici se repara ieftin roata norocului, din cateva versiuni, nu se mai gaseste nici una!” Temeiul acelei editii era dublu. Tot in acel scurt text introductiv ingrijitorul editiei afirma: "Din acest motiv, pe langa readucerea in spatiul culturii romane a acestui proiect camilpetrerscian (atat cat a mai ramas din el), editia de fata se vrea si un apel ad