Pachet 2 volume: Am fost candva procuror

Pachetul contine: \n • Am fost candva procuror. Volumul I (584 pagini) \n • Am fost candva procuror. Volumul al II-lea (648 pagini) \n \n Pipai ultima fila din manuscrisul cartii Am fost candva procuror. O corectez cu grija, dar si cu un soi de tristete. Imi este tare greu sa ma despart de ea, dupa un an si jumatate in care, zi de zi, ne-am insotit ca doi indragostiti inseparabili unul de altul. Fara sa ma gandesc prea mult, mi s-a nazarit sa-mi asez pe hartie amintirile dintr-o alta viata, cum mi se pare astazi. Simteam nevoia, inainte de orice, sa ma eliberez de intamplarile acelea terifiante, naclaite de sange si imbibate cu miros de cadavre. Prea le caram cu mine oriunde de trei decenii si nu-mi dadeau neam pace! Erau aidoma duhurilor rele care ma luasera in stapanire si imi cariau memoria afectiva. Am ales sa ma exorcizez prin descantecul confesiunii in cerneala si acum sunt, in sfarsit, liber! \n \n Intorc pagina de final. E goala! Gata, maldarul acesta de celuloza, purtandu-mi trairile de anchetator, va poposi la Editura RAO si de acolo in librarii. Urmeaza asteptarea, lunga si chinuitoare, a ecourilor dinspre cititori... Am omis oare ceva, constient ca, vorba lui Ismail Kadare, "uitarea este un fenomen mai complicat decat aducerea aminte"? Am mers prea departe cu dezvaluirile din si de pe langa dosare? Sunt atatea intrebari ce ma incoltesc... La naiba, le gonesc si imi arunc ochii pe cerul aprins de lasarea serii! Nu ma satur privindu-l, un miracol mereu si mereu altcumva. De-ar fi si apusul omului la fel... Tocmai de aceea, zorit de asfintitul iminent si inevitabil, m-am intors inapoi si am scris pe nerasuflate povestea unui procuror de demult... Nicidecum a unuia care acuza, ci a unuia care se marturiseste fara fatarnicie si fara resentimente! \n \n "Cat vei fi procuror, sa nu uiti ca trimiterea in judecata este ultima solutie pe care o ai la indemana, dupa ce te-ai asigurat ca scoaterea de sub urmarire penala nu-i posibila!" mi-a zis Florian Florescu, seful meu de la Procuratura locala Turnu Magurele in toamna anului 1987, cand abia imi incepeam cariera. Si am tinut minte vorbele astea, si le-am respectat cu sfintenie, ca pe un legamant profesional, si le transmit mai departe, poate urmasii mei mai tineri isi vor face crez din ele... Poate, desi sunt sceptic. \n \n Mi-am dorit sa devin procuror dintotdeauna. Cel putin asa imi amintesc acum. Si dorinta mi s-a implinit in vara anului 1987, bobii repartitiei azvarlindu-ma de unde plecasem - acasa, adica... In cele din urma, aveam sa-mi dau seama ca destinul imi facuse un favor si de aceea ii multumesc si azi. Rasucirea sortii politice a Romaniei din 1989 mi-a creat oportunitatea transferului la Bucuresti si iata-ma "vanator de criminali", un vis urzit inca de pe bancile facultatii. Dupa intamplari judiciare cat pentru zece vieti, mi-am lepadat roba de acuzator public. Nu de alta, insa, ne previne de-a pururea Nietzsche, "cel care se lupta cu monstrii trebuie sa se asigure ca nu devine el insusi un monstru. Caci, atunci cand tu privesti in strafundurile abisului, si abisul priveste in strafunduriletale". Or, eu simteam ca dobandisem apucaturi de... monstru. Asa ca am demisionat si am ales sa trec in tabara adversa, a avocatilor. Asta e, in cateva cuvinte, povestea procurorului care am fost candva. \n \n Un anchetator adevarat ar trebui sa aiba, vorba lui Feliks Dzerjinski (intemeietorul politiei secrete comuniste), "o inima calda, un cap rece si maini curate". Ca fost procuror, s