Parfumul zilelor de vacanta

Atunci cand lumea din jur se dezintegreaza, stim ca trebuie sa ii protejam pe cei dragi cu orice pret. Epidemiile, razboaiele ori calamitatile schimba centrul de greutate al lumii, pozitionandu-ne intr-o lumina a paradoxului: dorim sa incercam totul, insa nu putem face nimic pentru a schimba realitatea. Dar realitatea nu cuprinde numai ceea ce se petrece afara, ci si ceea ce se intampla inauntru - inauntrul familiei noastre si al propriei persoane. Si daca nu putem influenta evenimentele exterioare, suntem datori sa ocrotim miezul de pace din mijlocul/launtrul nostru. Un minunat exemplu in acest sens este si cartea Parfumul zilelor de vacanta, scrisa si ilustrata de Thibault Prugne, care imagineaza un context narativ coagulat pe fondul zgomotos al razboiului si zugravit de candoarea nealterata a ochilor de copil. Astfel, cititorul este introdus in lumea operei in dimineata in care mama, de mana cu fiica ei, coboara din autocar pe Calea la Valette, pentru ca aceasta din urma sa ramana in grija bunicului. Casa batranului Leon era asezata tocmai la capatul drumului, in departare, asemenea unui far in mijlocul oceanului. Iar odata ajunsa aici, desi tematoare initial, copila isi indrageste bunicul si traieste alaturi de el clipe fabuloase. Acesta ii cedeaza intotdeauna mai multa supa si oul de la singura gainusa din curte, ii faureste un fluier pentru a comunica cu pasarile si ii confectioneaza un leagan magic dintr-un scaun sacaitor, legandu-l taman intr-un stejar. Tot langa trunchiul copacului urias, fetita il intalneste intr-o zi si pe Gaspard, baiatul imbracat in camasa cu carouri si avand accent din Sud. Alaturi de acesta, micuta Louise se catara pe capitele de fan, priveste stelele, cauta animale inchipuite in nori sau canta, acompaniati de chitara. Apoi, intr-o dimineata, copila il prezinta bunicului, iar acesta il alunga cu lansatorul-de-cartofi, interzicandu-le sa se mai intalneasca. Care sa fi fost motivul reactiei batranului? Si, mai mult decat atat, avea Louise sa-l mai intalneasca vreodata pe baiat? Ei bine, dincolo de orice explicatie cautata sau presupusa, putem observa faptul ca Leon a incercat sa construiasca in jurul nepoatei sale un cocon protector al copilariei feerice. Refuzul contactului cu oamenii, dragostea pentru simplitatea mancarii si a obiceiurilor cotidiene ori traiul in armonie cu natura inconjuratoare sunt doar cateva dintre principiile de viata impregnate la nivelul constiintei fetei, aceasta aproape uitand de vicisitudinile razboiului. Atunci cand Louise paseste pentru prima data in lumea bunicului sau, nu intuieste ca prezenta lui ii va deveni far calauzitor in mod existential, asa cum locuinta acestuia era un determinant fizic in departarea campului. Dar batranul ii ofera, prin felu-i ludic, o lectie fundamentala, prin raportarea-i la viata. Leon "nu dorea sa faca lumea un loc mai bun, ci doar sa traiasca in mijlocul ei si sa-i asculte respiratia". Cu alte cuvinte, acesta nu vrea sa schimbe lumea subjugand-o dupa bunul sau plac si conform dorintelor proprii, ci vrea ca lumea din jurul sau sa existe dupa propriile reguli si in propria randuiala. Din acest punct de vedere, stie si ca va iesi neinvingator din propriul razboi, acela cu constructorii barajului. Dar acest lucru nu-l sminteste si-l mana si mai abitir sa astearna in sufletul copilei sale numai ganduri de pace. Pe acest fond candid, doldora de bucurie, de iubire si de bine, se si fundamenteaza prietenia lui Louise cu Gaspard, pe care il reintalneste