Crima perfecta si alte povestiri destul de adevarate

Sergiu Andon scrie literatura cu nonsalanta unui autor care are o opera in spate. Are cutezanta sa disece, fara sa clipeasca, tragedia comica a neispravirii romanesti. El insusi un personaj fabulos (pentru cei care au trecut cu bine incercarea de a-l cunoaste), nu putea debuta altfel decat cu Crima perfecta si alte povestiri destul de adevarate. Din acel "destul de" ne priveste cu sarcasm autorul; de la acel "destul de" pana la ultima pagina, scapara talentul. Ca scriitor, Sergiu Andon era cat pe ce sa comita crima perfecta: aceea ca, ocupat cu gazetaria, cu flic-flac-urile la bara, sa-si ucida vocatia. - Lelia Munteanu Va raspund cu oarecare intarziere; am vrut sa inaintez, intre timp, cu lectura pentru a mai avea ceva de comentat. De altfel, si sa fi vrut, n-as fi putut s-o intrerup. Cartea mi se pare, in continuare, incitanta, scrisul se pastreaza la aceeasi inalta tensiune, dar ceea ce este mai important, este ca ma incanta literar. - Angela Martin din corespondenta cu Sergiu Anton Cu scrierile ziaristului Sergiu Andon m-am intalnit cu multi ani inainte ca drumurile noastre sa se intersecteze. Din 1969, lucrand ca analist la Institutul de Cercetare din cadrul Europei Libere, unde am condus, o vreme, si sectia romaneasca, iar apoi la Institutul de Studii Sud-Est-Europene (Sudost-Institut) din Munchen, am studiat fenomenul politic, economic, ideologic, cultural al Romaniei comuniste. A fost primul jurnalist din perioada comunista care a explorat metodic lumea instantelor, renascand cronica judiciara. A fost o surpriza, in propaganda oficiala tribunalele fiind ca si inexistente. In aceste scrieri de proza, care tradeaza un profund cunoscator si iubitor de literatura, un manuitor al limbii romane de o rara maiestrie, se resimt, desigur, si spiritul de observatie, perspicacitatea si verva stilistica a comentatorului politic, dar si cazuistica juristului. Citindu-i povestirile, pot spune ca Sergiu Andon, un ziarist de exceptie, a devenit un prozator exceptional. - Dr. Anneli Ute Gabanyi, Berlin Cine sunt? Sunt nepotul a patru bunici tarani ortodocsi. Cei materni au trait in Transilvania, cei paterni, in Basarabia. Parintii s-au cunoscut in Bucuresti. Asa ca, fara Marea Unire, n-as fi existat. M-am nascut atat de demult - 10 sau 12 septembrie 1938 -, incat am apucat pana acum, cu pruncie cu tot, sapte dictaturi. Puteam ajunge stramb rau, insa m-au sustinut filosofia taraneasca, modelul parintilor si monologul lui Polonius catre Laerte. Daca iubesti adevarul si iti ramai consecvent tie insuti, ai intotdeauna o nisa de libertate. Am absolvit liceul la fostul si, apoi, din nou actualul "Sfantul Sava", iar Facultatea de Drept la Universitatea Bucuresti. Educatie adevarata raman clasele primare apucate la Scoala Arhiepiscopala de baieti "Sfantul Iosif", pana ce a spulberat-o Reforma din 1948. Prima dintre reformarile invatamantului, care nu se mai termina. Eram atras de jurnalistica, dar am ajuns procuror, profilat pe anchetarea cazurilor mortale. Ma itesc prin unele povestiri din aceasta carte. Faceam cariera, insa in 1968 am demisionat subit, socand sistemul. Nu puteau pricepe ca ma cheama dragostea dintai. Scrisul. M-am revarsat vreo trei decenii in Flacara lui Eugen Mandric, Flacara lui Adrian Paunescu, Scanteia, Adevarul, Cultura lui Augustin Buzura. Nu reneg niciunul dintre sutele sau miile de reportaje, anchete, eseuri. Am initiat si sustinut, pentru prima oara, in regimul socialist, rubrici inspirate din viata tribunalelor ("Sala pasilo