Livrare în România Plată sigură Peste 47.000 de cărți
info@mirava.ro 👤 Autentificare

Cum ne mantuim?

Evaluare cititori
4.8
(0 recenzii) 128 vândut
24 lei 34 lei Reducere 10 lei
Disponibil în stoc
🏛 DOXOLOGIA ISBN: 9786303012452
Disponibilă în stoc — gata de expediere
Cum

Nu este altă cale de a trăi creștinește decât prin cercetarea poruncilor lui Hristos și asumarea lor. Ne mărturisește aceasta tot Noul Testament și întreaga Tradiție. Toată virtutea ce o poate lucra cel ce intră în Biser

📝 Descriere produs: Cum ne mantuim?

Nu este altă cale de a trăi creștinește decât prin cercetarea poruncilor lui Hristos și asumarea lor. Ne mărturisește aceasta tot Noul Testament și întreaga Tradiție. Toată virtutea ce o poate lucra cel ce intră în Biserică prin Botez, care este și el poruncă a Domnului (Mt. 28, 19-20), se înfăptuiește prin împlinirea poruncilor lui Hristos. Un răspuns esențial la întrebarea firească, pe care fiecare dintre noi ne-am pus-o la un moment dat Cum mă mântuiesc? îl reprezintă, cu siguranță, imperativul împlinirii Evangheliei, adică al poruncilor Domnului cuprinse în ea. Cele trei scrieri ce alcătuiesc volumul de față, aparținând Sfinților Maxim Mărturisitorul, Neofit Zăvorâtul și Grigorie Palama, oferă trei perspective ce constituie, împreună, un răspuns la această întrebare. - Pr. Dragoș Bahrim

⭐ Recenzii ale clienților

Evaluarea inițială a fost oferită de echipa Mirava — adaugă-o și tu →

Evaluare Mirava

Încă nu există recenzii. Fii primul!

✍️ Alte cărți ale autorului Sfantul Maxim Marturisitorul

Toate cărțile autorului →
Filocalia 3 Sfintelor nevointe ale desavarsirii -20%
★★★★★
★★★★★
4.7
Filocalia 3 Sfintelor nevointe ale desavarsirii
61 lei 76 lei

🏛 Cărți edituri DOXOLOGIA

Toate cărțile editurii →
Viata si canonul paraclis ale Sfantului Andrei Criteanul
★★★★★
★★★★★
4.7
Viata si canonul paraclis ale Sfantului Andrei Criteanul
18 lei
Viata Sfantului Nifon al Constatianei -25%
★★★★★
★★★★★
4.7
Viata Sfantului Nifon al Constatianei
70 lei 95 lei
Viata Sfantului Ioan Colibasul
★★★★★
★★★★★
4.7
Viata Sfantului Ioan Colibasul
22 lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
★★★★★
★★★★★
4.7
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
35 lei
Unui fiu duhovnicesc necunoscut -45%
★★★★★
★★★★★
4.7
Unui fiu duhovnicesc necunoscut
29 lei 53 lei
Un pustnic din Sfantul Munte in inima orasului. Sfantul Porfirie Kavsokalivitul -46%
★★★★★
★★★★★
4.7
Un pustnic din Sfantul Munte in inima orasului. Sfantul Porfirie Kavsokalivitul
15 lei 28 lei
Un dar pentru Matei -14%
★★★★★
★★★★★
4.7
Un dar pentru Matei
33 lei 39 lei

S-ar putea să vă placă și

Vezi mai multe →
Medicina sacra. Misiunea unui medic de a deslusi misterele vindecarii
★★★★★
★★★★★
4.7
Lissa Rankin
Medicina sacra. Misiunea unui medic de a deslusi misterele vindecarii
77 lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Arsenie de la Prislop. O biografie documentara -24%
★★★★★
★★★★★
4.7
Adrian Nicolae Petcu
Sfantul Cuvios Marturisitor Arsenie de la Prislop. O biografie documentara
71 lei 93 lei
Ordinul asasinilor -21%
★★★★★
★★★★★
4.7
Joseph De Hammer
Ordinul asasinilor
32 lei 41 lei
Ideologia bioarmonista -12%
★★★★★
★★★★★
4.7
Romulus Gruia
Ideologia bioarmonista
29 lei 33 lei
Libertate si destin
★★★★★
★★★★★
4.7
Virgil Diaconu
Libertate si destin
40 lei
De ce atipesc parlamentarii si cum plagiaza ministrii?
★★★★★
★★★★★
4.7
Cristian Preda
De ce atipesc parlamentarii si cum plagiaza ministrii?
39 lei
Indrumar duhovnicesc. Cheile raiului - Ieromonah Macarie -20%
★★★★★
★★★★★
4.7
Ieromonah Macarie Marchis
Indrumar duhovnicesc. Cheile raiului - Ieromonah Macarie
23 lei 29 lei
Arhiereul -20%
★★★★★
★★★★★
4.7
Ieromonah Tihon
Arhiereul
40 lei 50 lei
Ce sa facem si ce nu trebuie sa facem in Sfanta Biserica -47%
★★★★★
★★★★★
4.7
Nicodim Mandita
Ce sa facem si ce nu trebuie sa facem in Sfanta Biserica
13 lei 25 lei
Acasă Genuri
Coș
Favorite
Meniu
Mirava Mirava
Genuri de cărți
Selecții
Autentificați-vă pentru a primi recomandări, bonusuri și reduceri personalizate.
Autentificare în contul personal
Coș Urmăriți comanda
Livrare în toată România
Chat cu Mirava Sună-ne
Informații
Despre noi Livrare și plată Retururi Oferta Confidențialitate Contacte