Evanghelia lui Ioan + Stick MP3

Ceea ce devine tot mai greu de suportat in ultima vreme este refuzul programatic de a cauta schimbari ale paradigmei. In veacurile din urma, iesirea in fata publicului/cititorului cu un produs, fie el o carte, o expozitie, un concert, se face in aceeasi maniera statica si de o banalitate absoluta, prin excesiva reluare. Aparitia unei carti sau o dezbatere pe teme literare se produce intr-un cadru scenografic unic, acea masa de prezidiu in spatele careia cativa comentatori vorbesc sau citesc ceva, de fiecare data laudand opera sau autorul. E o realizare notabila atunci cand este eliminata masa de prezidiu, dar personajele continua sa stea comod pe scaune, cadrul este imobil, de o marcata monotonie prin repetare continua, extenuanta. Vernisajul unei expozitii inseamna acelasi cuvant static si simpla perindare a privitorilor prin dreptul tablourilor. Concertul inseamna stereotipa asezare a instrumentistilor si incremenirea spectatorilor pe locurile prestabilite. Doar teatrul face exceptie prin dimensiunea specifica a jocului care solicita miscarea logica a personajelor. Actiunile culturale se petrec in formula rareori schimbata, neglijandu-se modul in care se desfasoara totul la inceputul aparitiilor la public. Sa ne reamintim ca in serbarile antice recitarea poeziei era mai mult decat o simpla citire de pe hartie. Poetii si interpretii foloseau vocea, gesturile si muzica pentru a da viata versurilor. In Grecia antica, de pilda, poeziile erau recitate (nu citite) cu acompaniament de lira, iar rapsozii, precum Homer, isi prezentau epopeile intr-un mod teatral si captivant. In Roma antica, poetii isi declamau versurile in forumuri, teatre sau la banchete, adesea punand prin reci pe intonatie dramatica si gesturi expresive. Publicul era implicat, iar uneori recitarea devenea un adevarat spectacol. Poezia nu era doar un act solitar, ci o experienta colectiva, menita sa emotioneze si sa inspire. Si concertele muzicale din antichitate erau adevarate spectacole, pline de energie si expresivitate. Muzica era interpretata in teatre sau la simpozioane, alaturi de alte forme de manifestare. Instrumentele erau folosite pentru acompanierea poeziei asociata dansului. Muzicienii nu doar cantau, ci si interactionau cu publicul, erau prezenti in spectacole de teatru si dans, oferind o experienta artistica completa. Gesturile erau largi pentru a fi vizibile de la distanta, intervenea corul care avea o coregrafie bine stabilita, acompaniata de muzica si recitare ritmica. Unele reprezentatii implicau efecte vizuale impresionante. \n De ce viata, miscarea, expresivitatea unei manifestari a fost inlocuita de banalul imobilitatii, al lipsei de inovatie, al adastarii intr-o lentoare fastidioasa? Pentru ca e mai comod asa sau pentru ca lipseste viziunea celui care trebuie sa simta cum ar trebui sa faca mai antrenanta si mai complexa propunerea sa artistica. Manifestarile artistice contemporane sunt, mai degraba, invitatii la adastare somnolenta, fara implicarea publicului in ritmul constructiei. \n M-a bucurat tare mult sa aflu ca incep sa apara initiative pluridisciplinare. De aceasta colaborare intre arte este nevoie. Doar ea poate antrena totul si poate aduce modificari ale formei si continutului, pe masura dinamismului epocilor recente care cer inovatie si energie a spiritului. Asemeni regiei unui spectacol teatral in care directorul de scena vine cu propria lui formula vizuala, plastica si ideatica, intotdeauna diferita, chiar daca textul pus in scena este ac