Experientele depresiei. Perspective teoretice, clinice si de cercetare

Psihologia depresiei este una dintre marile provocari ale psihologiei si psihiatriei. In volumul de fata, Sidney J. Blatt rezuma si integreaza aproape 30 de ani de cercetare a depresiei, explorand natura depresiei si experientele de viata care duc la aparitia ei. Contributia semnificativa a autorului la intelegerea naturii depresiei consta in identificarea a doua tipuri de depresie care, in pofida unor simptome comune, au surse diferite. Depresia anaclitica, asociata cu sentimentul de a nu fi iubit si luat in seama, apare din sentimente de singuratate si abandon. Depresia introiectiva, asociata nemultumirii de propria persoana, apare din sentimentul de esec si de lipsa de valoare. Recunoasterea diferentei dintre aceste doua experiente depresive fundamental diferite a deschis noi directii de cercetare, dezvoltarea unor intrumente de psihodiagnostic si formularea unor abordari ale procesului psihoterapeutic specifice fiecarui tip de depresie. Sentimentele primare in depresia anaclitica sunt neputinta, slabiciunea, epuizarea si senzatia individului ca nu e iubit. Dorinte intense de a fi alinat si ingrijit, ajutat, hranit si protejat sunt exprimate prin solicitari de iubire, sentimente de foame, dorinte orale, dificultatea de a tolera amanarea si cautarea disperata de surse alternative de gratificare si sentimente de satisfactie si liniste. Predomina frica de fi abandonat si sentimentul de neputinta in privinta capacitatii de gasire a gratificarii si confortului. Ceilalti oameni sunt valorizati doar pentru capacitatea lor de a oferi gratificare imediata. Starea de bine deriva din primirea constanta de iubire si reasigurari. Daca un obiect nu este capabil sa ofere aceste lucruri, apar sentimente de a nu fi iubit si de a fi neputincios. Cu sustinere si gratificare a nevoilor se ajunge la un sentiment temporar de confort, dar satisfactia si gratificarea sunt resimtite ca provenind exclusiv de la obiect si nu se structureaza niciun sentiment interior de a fi fost iubit sau de a simti ca merita sa fie iubit. - Sidney J. Blatt Sentimentele si preocuparea de teme legate de vinovatie, ispasire si iertare apar in contextul depresiei introiective mai tarzii din punctul de vedere al dezvoltarii, care implica ingrijorarea pentru a nu fi demn, de a nu merita iubire, si nu de a fi neiubit, de a fi vinovat si de a nu reusi sa se ridice la inaltimea asteptarilor si standardelor. Idealuri excesiv de inalte, un Supraeu deosebit de sever, un simt moral accentuat si implicarea intensa care duc la o autoevaluare constanta sunt exprimari primare ale depresiei. Vinovatia este urmarea ispitelor si gandurilor transgresive si a sentimentului persoanei ca nu se ridica la inaltimea asteptarilor si standardelor, drept pentru care va fi dezaprobata si criticata. Solicitari puternice de perfectiune; tendinta de asumare a vinovatiei si responsabilitatii; si sentimente de incapacitate in privinta obtinerii aprobarii, acceptarii si recunoasterii, toate contribuie la dezvoltarea depresiei. Standarde extreme, supraestimate, adesea atribuite unor figuri din exterior, si preocupari constante si intense legate de dezaprobare si pedeapsa duc la sentimente ambivalente si ostile fata de obiect. Individul se straduieste sa compenseze pentru sentimentele de esec depunand toate eforturile pentru a castiga aprobare si recunoastere, dar in general satisfactia nu este de durata. Este importanta prezenta unei alte persoane nu atat pentru gratificarea nevoilor, cat pentru a oferi aprobare