Factorii comuni in psihoterapie. Perspectiva integrativ-strategica - Oana-Maria Popescu, Ileana Loredana Viscu

Profesorii iti deschid usa. Dar de intrat, trebuie sa intri singur. - proverb chinezesc Cele mai multe studii arata ca rezultatul cercetarilor in psihoterapie este influentat in proportie de 70% de loialitatea terapeutului fata de o anumita scoala de psihoterapie (Messer si Wampold, 2002). Ca urmare, in decursul timpului au existat mai multe curente de opinie privitor la modelele psihoterapeutice. Proponentii modelului terapiei validate empiric sustin ca trebuie sa stabilim care forme de psihoterapie sunt eficace pentru o anumita tulburare si sa folosim preferential acele psihoterapii (Chambless si colab., 1998). Sustinatorii modelului factorilor comuni spun ca a fost deja stabilit stiintific faptul ca psihoterapia este in general eficienta, toate psihoterapiile avand eficacitate egala, iar factorii comuni tuturor psihoterapiilor sunt cei responsabili de schimbarea terapeutica, nu o anumita tehnica care apartine unei anumite scoli de psihoterapie (Beutler, 2000). In sfarsit, proponentii modelului recuperarii sustin ca pacientii/clientii ar trebui sa aiba o mai mare libertate in alegerea tratamentului si ar trebui sa participe activ la sistemul de sanatate mentala (Frese, Stanley, Krass si Vogel-Scibilla, 2001), opinie bazata pe faptul ca atunci cand clientul are putere in cadrul sistemului de sanatate mentala, creste locusul intern al controlului, astfel ca este imbunatatita sanatatea psihologica. In secolul 21 s-a ajuns la "un acord puternic in randul expertilor ca psihoterapiile au rezultate similare si problemele, in general, nu raspund mai bine la tehnicile terapeutice specifice comparativ cu cele nespecifice" (Boisvert si Faust, 2003) (p. 511). Exista insa mai multe ipoteze privitor la motivul pentru care diversele psihoterapii au eficacitate aparent egala (Sprenkle si Blow, 2004): • diversele modele psihoterapeutice ajung la rezultate similare, dar prin mecanisme ale schimbarii care sunt diferite (totusi, exista dovezi care sprijina ipoteza ca mecanismele schimbarii se suprapun in mare masura in ciuda orientarilor psihoterapeutice diferite) (Henggeler si Sheidow, 2002); • nu avem metode de cercetare adecvate pentru a scoate in evidenta diferentele de eficacitate a variatelor forme de psihoterapie (dar se pare ca aceste diferente nu sunt suficient de mari pentru a considera ca o psihoterapie este superioara altora) (Sprenkle, 2002); si • exista mecanisme comune ale schimbarii in toate psihoterapiile (Wampold, 2001). Factorii comuni in psihoterapie au fost definiti ca aspecte nespecifice ale modelelor de tratament, incluzand dimensiuni cum sunt clientul, psihoterapeutul, relatia terapeutica si expectanta (Sprenkle si Blow, 2004). "...orice formare in psihoterapia integrativa bazata pe abordarea factorilor comuni ne va forta sa decidem care factori comuni vor fi studiati in cursul formarii si ce dimensiuni ale interventiilor terapeutice vor fi considerate importante in practica si in supervizare (...). Pe de alta parte, nu putem formula un caz si realiza un plan de tratament numai pe baza factorilor comuni. Cat de mult ar ajuta pe cineva daca supervizorul sau i-ar spune: Bine, acum du-te si creaza o buna alianta terapeutica? Pentru ca un psihoterapeut sa stie ce sa faca si ce sa nu faca pentru a crea o buna alianta terapeutica, trebuie sa se bazeze pe o intelegere explicita sau implicita a problemelor clientului, respectiv pe un anumit cadru teoretic. In consecinta, vom avea nevoie de un model al functionarii si schimbarii psihologic